Intră acum și în grupul de
Între 15 și 18 octombrie 2024, localitatea Puigcerdà din Catalonia, Spania, a găzduit cea de-a XVIII-a Convenție Europeană a Munților, organizată cu sprijinul Guvernului Cataloniei, al Centrului de Cercetări Ecologice și Aplicații Silvice (CREAF) și al asociației europene Euromontana. Evenimentul a reunit peste 250 de delegați din majoritatea țărilor montane din Europa, având ca temă principală „Modelarea viitorului economiilor montane”.
Acest tip de convenție are loc o dată la doi ani și este dedicată promovării dezvoltării durabile a zonelor montane. România este reprezentată în cadrul Euromontana de șapte organizații publice și private, inclusiv Agenția Națională a Zonei Montane și Federația Agricultorilor de Munte „Dorna”.
Pe lângă discuțiile generale, s-a desfășurat și Adunarea Generală a Rețelei Europene de Cercetare Montană (NEMOR), care reunește instituții dedicate cercetării în zonele montane. La eveniment au participat și reprezentanți ai unor instituții din România, precum Academia Română, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Organizația „Știința pentru Carpați”.
Complementar intervențiilor avute la sală, membrii delegației din România au expus trei postere, de mare actualitate, în care au fost prezentate realizări ale unor instituții participante, în ton cu tematica evenimentului: „Sprijinirea activităților economice agricole din zona montană a României, prin programe naționale dedicate acestui areal”; „Exemple de bune practici cu privire la creșterea valorii produselor agricole din zona montană a României: Înregistrarea pe schema de calitate „Produs montan” și unitățile de alimentație publică de tip familial „Puncte Gastronomice Locale”; „Durabilitatea turismului european, la orizont 2030”. Cea din urmă temă a fost prezentată public inclusiv în cadrul Atelierului privind turismul, de către președintele Asociației Naționale pentru Dezvoltare Rurală Montană – Romontana, drd. ec. Radu Adrian Rey. Tot la acest atelier, dr. ing. Dănuț Ungureanu, cercetător recunoscut (CS R2) în cadrul Academiei Române, Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C Kirițescu” – Centrul de Economie Montană, a prezentat public oportunitatea dezvoltării lanțului scurt alimentar din zona montană, prin punerea în valoare a produselor agroalimentare înregistrate pe schema de calitate „produs montan” și crearea unor rețele de turism gastronomic, care să valorifice produsele agroalimentare din gospodăriile montane, prin intermediul Punctelor Gastronomice Locale. Aceste idei au fost apreciate de către cei prezenți, considerându-le exemple de bune practici ce pot fi multiplicate și în țările lor. Și-au exprimat interesul de a afla mai multe detalii despre aceste subiecte, participanți din Portugalia, Franța, Spania, Polonia.
Un aspect important al convenției a fost alegerea noilor conducători ai Euromontana pentru perioada 2024-2028. Laura Gascon Herrero din Spania a fost aleasă președinte, iar Radu Adrian Rey din România vicepreședinte în timp ce președintele CJ Maramureș, Ionel Ovidiu Bogdan, membru în Colegiul Director.
Declarația comună rezultată din convenție va fi prezentată public pe 11 decembrie 2024, cu ocazia Zilei Internaționale a Muntelui, evidențiind angajamentele și viziunea comunității europene pentru dezvoltarea durabilă a zonelor montane.
Intră acum și în grupul de