Intră acum și în grupul de
Un bărbat din localitatea Mihoveni, judeţul Suceava, a intrat în atenţia poliţiştilor după ce a sărit la bătaie la o femeie care i-a cerut să se oprească din băut.
Cercetările efectuate de cadrele Poliţiei Comunale Şcheia au stabilit că „incidentul a avut loc duminică în apropierea orelor 21:00 când victima, în vârstă de 44 de ani, s-a deplasat la un bar din satul Mihoveni, pentru a o ajuta pe fiica sa să închidă locaţia. Cu această ocazie li s-a solicitat clienților să părăsească incinta barului, moment în care agresorul s-a simţit jignit de solicitarea femeii şi fiind în stare de ebrietate, a amenințat-o pe victimă, a trântit-o la pământ și a încercat să o lovească”.
Reușind să scape, femeia a fugit repede la locuința sa aflată în imediata apropiere a barului, fiind însă urmărită de bărbat care a lovit de după gard, cu pumnul, într-un ochi de sticlă de la geamul casei, spărgându-l, după care a încercat să pătrundă în curtea locuinței, dar părăsind repede locul după ce a auzit maşina poliţiei apropiindu-se.
În cauză sunt efectuate cercetări față de agresor pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe, amenințare și violare de domiciliu.
Intră acum și în grupul de