Intră acum și în grupul de
Bărbatul care se ocupă cu înşelarea persoanelor prin clădirile Spitalului Judeţean Suceava a lovit din nou. La doar o zi distanţă de la prima lovitură, poliţiştii au înregistrat o nouă plângere venită din partea unei persoane care a venit la principala unitate medicală din judeţ şi a fost înşelată de o persoană necunoscută de sex masculin.
Ţepuitorul şi-a ales de data aceasta altă poveste pentru a-şi păcăli victima.
Conform cercetărilor efectuate de poliţişti, omul s-a pus pe treabă, chiar a doua zi după prima lovitură, tot în decursul dimineţii, victima aleasă fiind o femeie de 48 de ani din comuna Bălcăuţi, judeţul Suceava, care se afla în sala de aşteptare a Unităţii de Primire a Urgenţelor. La un moment dat, lângă ea a venit ţepuitorul care, păcălind-o că o pune în legătură cu un medic care să îl opereze pe socrul ei, i-a solicitat suma de 300 de lei ca să-i dea cadrului medical.
După ce femeia, credulă, i-a înmânat suma cerută, persoana rămasă deocamdată necunoscută a spus că pleacă să vorbească cu medicul şi nu a mai venit. Când şi-a dat seama de ce se întâmplase de fapt, femeia a sunat la 112 solicitând ajutorul poliţiştilor.
Amintim că pe parcursul zilei de miercuri, un bătrân de 77 de ani a rămas şi el fără bani, după ce a avut încredere în bărbatul a cărui identitate rămâne încă necunoscută, oferindu-i toţi banii rămaşi din pensie, în timp ce se afla în ambulatoriul Spitalului Judeţean Suceava, crezând că acesta îl va ajuta să depună un dosar pentru majorarea pensiei.
Intră acum și în grupul de