Intră acum și în grupul de
Două persoane de sex masculin şi-au pierdut viaţa duminică la primele ore pe drumurile din judeţul Suceava după ce au devenit victimele unor accidente de circulaţie.
Conform datelor puse la dispoziţie de Biroul de informare publică din cadrul IPJ Suceava, primul caz s-a înregistrat la ora 00:20 pe DN 15C pe raza comunei Boroaia, când un tânăr de 24 de ani, din oraşul Siret, în timp ce conducea un autotractor cu semiremorcă, l-a accidentat mortal pe un bărbat de 74 de ani din localitate.
Tânărul şofer a trecut pur şi simplu peste bătrân, pe care nu-l văzuse că se afla întins pe partea carosabilă, pe sensul de mers al autotractorului, căzut lângă bicicletă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În acceaşi zi, după aproape trei ore, pe DJ 209 B, pe raza comunei Mălini, a fost semnalat un alt accident mortal. Aici o femeie de 38 ani, din municipiul Fălticeni, în timp ce conducea autoturismul, l-a accidentat mortal pe alt bătrân de 72 de ani, din localitate, care se deplasa pe mijlocul drumului, pe sensul de deplasare al autoturismului. Şi în acest caz conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Intră acum și în grupul de