Locuință din comuna Slatina afectată de un incendiu. Pompierii au intervenit cu șase autospeciale de stingere


Intră acum și în grupul de

Pompierii militari de la subunitățile din Fălticeni și Gura Humorului, împreună cu lucrători ai Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Cornu Luncii și Slatina, au intervenit, vineri dimineața, cu 6 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din satul Găinești, comuna Slatina.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. col. Alin Găleată, la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și etajul construcției, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.

Incendiul a fost lichidat după o intervenție de aproape trei ore.

În incendiu au ars acoperișul și etajul locuinței pe suprafețe de aproximativ 120 de metri pătrați, fiecare.

Totodată, s-au degradat pereții portanți ai clădirii, precum și bunuri materiale din interior – obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile, documente personale și altele.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, fiind salvată o construcție anexă cu o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați, cu bunurile aferente.


Intră acum și în grupul de