O viata distrusa si alta luata! La 50 de ani, si-a ucis sotul cu o secera


Intră acum și în grupul de

O femeie de 50 de ani din judeţul Suceava riscă să îşi petreacă restul zilelor în inchisoare după un simplu gest necugetat. Aceasta se află acum în atenţia procurorilor fiind cercetată pentru uciderea soţului ei.

Incidentul a avut loc pe parcursul zilei de luni, în jurul orelor 16:50, în satul Săcuţa, comuna Boroaia, judeţul Suceava.

Cercetările efectuate de agenţii Secţiei nr.1 Poliţie Rurală Bogdăneşti, chemaţi de vecinii victimei după ce în ograda acestuia au auzit urlete, au stabilit iniţial că este vorba despre un scandal domestic, dar în scurt timp au fost nevoiţi să schimbe încadrarea juridică în omor.

Totul se pare că a pornit pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan izbucnit între cei doi soţi în gospodăria proprietate. La un moment dat însă, femeia l-a lovit pe bărbatul ei, în vârstă de 49 de ani, cu o seceră în piciorul stâng. Lovitura a fost destul de puternică pentru ca secera să-i secţioneze omului, din câte se pare, artera femurală, fapt care a dus la o hemoragie abundentă, iar la scurt timp a murit.

În momentul de faţă, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, competent în soluţionarea cauzei.


Intră acum și în grupul de