Intră acum și în grupul de
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a emis un comunicat prin care aduce clarificări în legătură cu situația de la Biserica Sfânta Treime din Suceava, unde preotul Viorel Sidoriuc a decis să se alăture unei formațiuni religioase nerecunoscute oficial și fără succesiune apostolică. Această acțiune este considerată un gest de separare de Biserica Ortodoxă Română și de normele canonice.
Potrivit Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, preotul Viorel Sidoriuc a afiliat ilegal Parohia Sfânta Treime la o autointitulată mitropolie din Muntenegru, condusă de „Mitropolitul” Boris Bojović, o structură nerecunoscută de nicio Biserică Ortodoxă autocefală.
Sursa citată arată că această mișcare a fost făcută fără aprobarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar Arhiepiscopia subliniază că astfel de acțiuni sunt considerate schismatice și contravin Canoanelor Apostolice, afectând unitatea și integritatea credinței ortodoxe.
Conform Arhiepiscopiei, slujbele oficiate de clericii caterisiți, inclusiv cei aparținând acestei entități religioase, sunt considerate nule, lipsind de harul divin autentic. Credincioșii sunt îndemnați să nu participe la aceste slujbe pentru a nu susține indirect o practică necanonică și ilegală.
De asemenea, Arhiepiscopia a făcut apel către credincioșii care au contribuit financiar la construcția Bisericii Sfânta Treime și care dețin Certificate de Ctitor să trimită copii ale acestor documente către Arhiepiscopie, pentru a se clarifica situația. Mulți dintre donatori și-au exprimat nemulțumirea, considerând că au sprijinit construcția unei biserici a Arhiepiscopiei, nu a unei biserici private.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților îndeamnă credincioșii să rămână în ascultare față de Biserica Ortodoxă Română și să se roage pentru unitatea credinței, sub protecția Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Publicăm integral comunicatul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:
Pentru a aduce lămuriri asupra situației recent apărută la Biserica Sfânta Treime din Suceava, prin aderarea preotului Viorel Sidoriuc la o entitate religioasă necanonică și nerecunoscută oficial, este esențial să înțelegem că participarea la slujbe oficiate de preoți și episcopi caterisiți reprezintă un gest de complicitate la o practică necanonică și, implicit, la o ilegalitate administrativ-bisericească și cad sub incidența Canoanelor 11 și 28 Apostolice și a Canonului 4 de la Antiohia.
Parohia Sfânta Treime din Suceava a fost afiliată, în mod ilegal și imoral, de către slujitorul acesteia, Viorel Sidoriuc, la fracțiunea schismatică a unei autointitulate mitropolii din Muntenegru, străină de Biserica neamului nostru, străină și de Biserica Serbiei din care s-a desprins, în fapt o asociație numită Vicariatul Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România, înființată de Emilian Prodan, preot caterisit prin decizia cu numărul 3/2024 a Consistoriului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Prin decizia de a se afilia unei comunități lipsite de succesiune apostolică, slujitorul Viorel Sidoriuc nu face altceva decât să continue eforturile asidue de a-și fi propriul său stăpân, așa cum tatăl domniei sale a mărturisit în nenumărate rânduri, mai ales prin intermediul NewsBucovina.ro și încearcă să atragă și Parohia Sfânta Treime ori parte din ea în acest derapaj.
Slujbele oficiate de acești preoți sau episcopi, care au fost îndepărtați din rânduiala preoției prin caterisire, nu beneficiază de binecuvântarea Bisericii și, prin urmare, nu pot îndeplini scopul lor duhovnicesc, întrucât s-au rupt de succesiune în Har și de dreapta credință a Bisericii dreptmăritoare, devenind o grupare schismatică. Conform învățăturii Bisericii, aceste slujbe sunt considerate nule, nu aduc niciun folos sufletesc și nu au harul autentic al lucrării divine.
Formațiunea religioasă, al cărei autointitulat mitropolit și conducător este Mitropolitul Boris Bojović, neavând hirotonie canonică, luându-și singur acest rang împotriva învățăturii apostolice (A se vedea Epistola către Evrei 5, 4), s-a desprins în anul 2018 din Biserica Ortodoxă a Serbiei, canonică, aflată în comuniune cu toate Bisericile Ortodoxe surori, între care se află și Biserica Ortodoxă Română, formându-se o nouă structură religioasă, schismatică și nerecunoscută până astăzi, de nici o Biserică Ortodoxă, purtând în mod abuziv titulatura de Biserica Ortodoxă Muntenegreană.
Singura Biserică recunoscută în mod oficial în Muntenegru este Biserica Ortodoxă a Serbiei, condusă de Mitropolitul Joanikije II, al Muntenegrului și Litoralului, informație probată de site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe a Serbiei: https://spc.rs/en/synod/.
Biserica Ortodoxă Muntenegreană este schismatică și nerecunoscută de nici o Biserică Ortodoxă autocefală și nu are comuniune cu Biserica Ortodoxă a Serbiei, nu are succesiune apostolică și nici nu beneficiază de recunoaștere din partea statului Muntenegru. Acest fapt este întărit de o hotărâre a Ministerului de Justiție din Muntenegru, emisă în data de 08.08.2024 potrivit căreia, Mitropolitul Boris Bojović nu poate fi reprezentantul și conducătorul Mitropoliei Ortodoxe din Muntenegru, hotărârea fiind definitivă.
Mitropolitul Boris al așa-numitei Mitropolii Muntenegrene este artizanul unei schisme și al unui act de ilegalitate în Biserică, plasându-se în afara rânduielilor și regulamentelor bisericești și reglementărilor canonice, funcționând separat de tradiția Bisericii Ortodoxe oficiale. În plus, acest „episcop” racolează adepți și preoți caterisiți de alte Biserici, pentru abateri disciplinare foarte grave. O astfel de structură nu este continuatoarea autentică a Harului și a legăturii cu Hristos, iar participarea credincioșilor la slujbele acestor clerici adâncește îndepărtarea de adevăr și rupe unitatea Bisericii.
De asemenea, ținem să vă supunem atenției faptul că sunt credincioși care au contribuit de-a lungul timpului cu diferite sume de bani la construirea bisericii Sfânta Treime a Parohiei „Sfânta Treime” din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților care, în semn de recunoștință, au primit Certificate de Ctitor, foarte multe astfel de certificate au ajuns și în posesia noastră. Acești credincioși și-au exprimat nemulțumirea legată de faptul că ei au știut că își aduc aportul la construirea bisericii „Sfânta Treime” a Parohiei „Sfânta Treime” din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, nu pentru o biserică privată a fostului preot paroh Sidoriuc Viorel Ionel. Îi îndemnăm pe toți credincioșii care ca recunoaștere a contribuțiilor lor au primit de-a lungul timpului Certificate de Ctitori ai Bisericii „Sfânta Treime” din Parohia „Sfânta Treime” din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților să ne trimită, fără a se teme de vreo presiune contrară asupra lor, copii ale acestor certificate de ctitori ai bisericii „Sfânta Treime” la adresa [email protected].
Să stăm cu frică, să luăm aminte! În pace și cu bună rânduială, ca niște fii și fiice adevărați ai Bisericii, rugându-ne Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ocrotitorul nostru, să ne așezăm în bună ascultare față de Biserica Ortodoxă Română, „Maica neamului românesc”, cum o numea poetul național Mihai Eminescu.
Intră acum și în grupul de