Cezar Ioja: Județul Suceava va dubla în 2025 suma pentru reparații la drumuri județene


Intră acum și în grupul de

Consiliul Județean Suceava a aprobat, miercuri, în ședință extraordinară rectificarea bugetului cu suma de 2 milioane de lei alocată suplimentar din Fondul de rezervă al Guvernului pentru finanțarea cheltuielilor cu reparațiile curente la drumurile județene.

Administratorul public al județului Suceava, Cezar Ioja, a declarat că Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava a transmis o notă de fundamentare pentru turnarea unui covor asfaltic pe DJ 208 D.

El a prezentat cu acest prilej situația privind nevoia de capital pentru reparațiile drumurilor județene.

„La începutul anului s-a bugetat suma de 40 de milioane de lei pentru reparații drumuri județene, sumă care este deja cheltuită. Există două adrese din partea Consiliului Județean Suceava către Guvernul României pentru a se finanța cu 25 de milioane de lei acest capitol. Suma pe care am primit-o, de 2 milioane de lei, o direcționăm pentru rezolvarea acestei probleme, respectiv reparații curente”, a declarat Ioja.

El spune că anul viitor suma pentru reparații drumuri județene se va dubla.

„Primim din cotele defalcate de TVA la începutul anului, sume pe care le-am prevăzut în buget, 29 de milioane de lei. Necesarul în 2024 a fost de 56 de milioane de lei, iar pe anul viitor necesarul pentru a putea rezolva problemele pe această temă este de 106 milioane de lei. Din păcate, sunt foarte multe găuri care trebuie acoperite. Acești bani rezolvă doar o mică problemă din această necesitate a noastră”, a explicat Cezar Ioja.


Intră acum și în grupul de