Un nou succes al elevilor Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți: Toate cele 3 premii și 3 mențiuni obținute la un concurs organizat de Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava


Intră acum și în grupul de

La concursul organizat de Asociația Educație la Puterea Excelent și Facultatea de Științe ale Educației de la USV în cadrul proiectului, „Schimbarea începe cu mine. Dezvoltarea abilităților de leadership și implicarea civică a tinerilor din județul Suceava” toate cele 6 echipaje formate din elevi ai Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți au fost premiate, astfel:

Premiul I (Diplomă de excelență și premiu în valoare de 2000 lei): Iulia Crețu (USV) & Sebastian Magdici, Andreea Ciotău, Sabina Popescu (CNEH) – proiectul “În pași mici pentru vârstnici”;

Premiul al II-lea (Diplomă de merit și premiu în valoare de 1500 lei):  Steliana Georgiana Apostol (USV) & Bianca Gheorghiu, Bianca Slusariec, Nicole-Adina Susnovici (CNEH) – proiectul “Implementarea mijloacelor de transport în comun în Rădăuți”;

Premiul al III-lea (Diplomă de recunoaștere și premiu în valoare de 1000 lei): Emanuela Ciornei, Andreea Ciobara, Flavius Rusu (CNEH) – proiectul “Înființarea unui centru de tineret în Sucevița”;

Mențiunea a II-a (Diplomă de apreciere și premiu de popularitate în valoare de 300 lei): Anastasia Sandu, Emanuel-Lucian Bodnar, Francesca-Bianca Mehno (CNEH) – proiectul “Festivalul Ursul huțul”;

Mențiunea a III-a (Diplomă de apreciere și premiu în valoare de 200 lei): Andreea-Karina Boicu, Mirela Luța, Bianca Lavric, Maria-Patricia Solon (CNEH) – proiectul “Exploatarea comunităților”;

Mențiunea a IV-a (Diplomă de apreciere și premiu în valoare de 200 lei): Denisa-Elena Hîj, Sebastian-Vasile Hîj, Emilia Mutescu, Cristian Ungurean (CNEH) – proiectul “Crearea unui centru comunitar educațional în comuna Volovăț”.

Concursul a reprezentat finalitatea proiectului de formare a unor grupuri de studenți de la Universitatea din Suceava și elevi de la licee din județ, proiect în cadrul căruia au participat peste 50 de elevi ai colegiului, coordonați de doamnele prof. Alexandra Chifan și Nicoleta Mitrofan, alături de doamna bibliotecară Andreea Ciobara, în programul “Săptămâna Verde”, într-un parteneriat USV-CNEH inițiat de prof. univ. dr. Otilia Clipa și conducerea colegiului, reprezentată de director, prof. dr. Adrian Puiu, și director adjunct, prof. dr. Luminița Lăzărescu.

„Felicitări tuturor, profesori organizatori, studenți și elevi participanți, pentru succesul acestui proiect și o nouă filă a parteneriatului USV-CNEH!”, a transmis director – prof. dr. Adrian-Nicolae Puiu.


Intră acum și în grupul de