Intră acum și în grupul de
Cinci funcționari din cadrul aparatului propriu al Consiliului Județean Suceava au fost concediați, miercuri, după ce verificările interne au relevat că aceștia cumulau ilegal pensia cu salariul. Deși anterior semnaseră declarații prin care afirmau că nu se află în această situație, controalele au scos la iveală nereguli majore.
Potrivit unor surse apropiate situației, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a semnat, marți, deciziile de încetare a raporturilor de muncă ale celor cinci angajați.
În două dintre cazuri, funcționarii au fost găsiți vinovați de fals în declarațiile de avere, iar instituția va sesiza alte organe de cercetare pentru a clarifica aspectele penale.
În trei situații, s-a descoperit că angajații aveau decizii de prelungire a activității emise de Curtea Constituțională, însă aceștia renunțau la pensie doar pentru o lună, după care reluau plata, ceea ce ridică suspiciuni asupra corectitudinii demersului.
Conducerea Consiliului Județean Suceava va continua verificările și în cadrul instituțiilor subordonate, pentru a depista alte eventuale cazuri de nerespectare a legislației privind cumulul pensiei cu salariul.
Intră acum și în grupul de