Avertizări meteorologice Cod Galben și Cod Portocaliu în județul Suceava pentru intensificări ale vântului, ninsori și polei


Intră acum și în grupul de

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări meteo, valabile în județul Suceava în perioada 21-22 noiembrie, ce vizează intensificări ale vântului, precipitații mixte, ninsori și depuneri de polei în mai multe regiuni ale țării.

Cod Galben: 21 noiembrie, ora 23 – 22 noiembrie, ora 20

În acest interval, vântul va avea intensificări în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar vineri, 22 noiembrie, va afecta și regiunile estice, cu rafale de 50-70 km/h.

Zona montană: Ninsori abundente, strat de zăpadă consistent de 10-20 cm și viscol.

Crișana, Maramureș și nordul Moldovei: Predominanță de ninsori, cu strat de zăpadă de 5-10 cm.

Transilvania, Banat și nordul Olteniei: Precipitații mixte, local cu depuneri de polei.

Cod Portocaliu: 22 noiembrie, ora 02 – 22 noiembrie, ora 20

Avertizarea de Cod Portocaliu vizează zona înaltă a Carpaților Meridionali și local Carpații Occidentali și Orientali.

Vântul va avea intensificări puternice, cu rafale de 80-120 km/h.

Ninsori viscolite și strat de zăpadă consistent, local depășind 30 cm.

Vizibilitate redusă și troienire a zăpezii.


Intră acum și în grupul de