Au ravasit casa unui radautean, dar n-au furat nimic


Intră acum și în grupul de

După ce au răvăşit un apartament din municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava, hoţii, a căror indentitate este deocamdată necunoscută, au plecat din casă cu mâna goală.

Sesizarea cu privire la cele întâmplate a fost făcută poliţiştilor rădăuţeni, pe parcursul zilei de miercuri, chiar de proprietara locuinţei, în vârstă de 43 de ani. Aceasta le-a povestit organelor de ordine că a lipsit de acasă preţ de două zile, iar hoţii au profitat de acest lucru intrând în casă prin escaladarea peretelui exterior şi al ferestrei deschise de la balcon.

În interior, aceştia au răvăşit dulapurile de haine şi sertarele de la celelalte obiecte de mobilier din apartament, dar, nu au sustras nimic.

„În urma cercetărilor efectuate la faţa locului nu s-au constatat urme de efracţie și nici dispariţia unor bunuri sau valori, deşi apartamentul este mobilat şi dotat cu toate facilităţile electrocasnice, aparatură video, TV, şi altele, astfel că în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de furt calificat”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.


Intră acum și în grupul de