Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 43 de ani din Vicovu de Sus, judeţul Suceava s-a trezit fără drujba cu care lucra în gospodăria cumnatei sale, unealta fiindu-i sustrasă de un localnic în timp ce servea masa de prânz.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, totul s-a întâmplat pe parcursul zilei de miercuri în comuna suceveană după ce o localnică de 35 de ani şi-a chemat în ajutor cumnatul pentru a efectua unele lucrări de construcţie în gospodărie. Bărbatul a venit încă de dimineaţă şi s-a apucat de treabă, iar la ora amiezii, femeia l-a invitat la masă.
Omul a lăsat motofierăstrăul de care se folosea şi care aparține cumnatei sale, pe o stivă de cherestea în uliţa de acces de lângă locuinţa ei, după care a intrat în imobil să servească prânzul, iar la revenire a constatat lipsa acestuia.
Întrebând în stânga şi-n dreapta s-a stabilit repede şi un suspect pentru sustragere uneltei, un localnic de 50 de ani, întrucât a fost observat de mai multe persoane în timp ce se deplasa spre locuinţa lui cărând un motofierăstrău.
„Bărbatul a fost găsit la domiciliu şi a permis accesul în locuinţă a părții vătămate pentru a-şi căuta motofierăstrăul. După ceva timp, aceasta a ieşit din locuinţă cu motofierăstrăul care i-a fost furat, declarând că l-a găsit în podul casei. Fiind audiat, autorul și-a recunoscut fapta comisă, iar motofierăstrăul în valoare de circa 300 euro a fost predat pe bază de proces-verbal părții vătămate”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
Bărbatul s-a ales cu dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, care urmează a fi soluţionat procedural.
Intră acum și în grupul de