Intră acum și în grupul de
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, a declarat duminică după amiaza că procesul electoral din județ decurge fără incidente majore care să afecteze desfășurarea votului. Totuși, în urma verificărilor realizate în prima parte a zilei de 24 noiembrie 2024, două sesizări privind încălcarea legislației electorale au fost confirmate, fiind aplicate sancțiuni contravenționale.
Un prim incident a implicat un bărbat de 41 de ani, aflat în străinătate, care a postat pe o rețea de socializare mesaje prin care îndemna la votarea unui anumit candidat, încălcând astfel legislația care interzice continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei. Polițiștii l-au contactat telefonic, iar acesta a recunoscut fapta, declarând că nu cunoștea interdicțiile legale. Postarea a fost eliminată la cererea autorităților, iar bărbatul a fost sancționat cu avertisment conform art. 55, lit. t) din Legea 370/2004 privind alegerea Președintelui României.
Al doilea caz a fost depistat tot pe o platformă online, unde un videoclip promova candidatura unui alt participant la alegeri. Proprietarul contului a fost identificat, iar polițiștii i-au explicat că fapta sa constituie contravenție. Și în acest caz, autorul a primit un avertisment conform aceleiași prevederi legale.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu a reiterat că, potrivit Legii 370/2004 și Deciziei nr. 4546 din 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rețelele de socializare sunt considerate spațiu public, iar propaganda electorală este interzisă după încheierea campaniei, care s-a finalizat ieri la ora 7:00.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne rămân mobilizați pentru a asigura desfășurarea în siguranță a procesului electoral și pentru a verifica orice sesizare privind nerespectarea legislației.
Intră acum și în grupul de