Adolescent electrocutat pe un vagon de tren, în stare gravă la SCJU Suceava. El va fi transferat la Iași pentru tratament de specialitate


Intră acum și în grupul de

 Un adolescent în vârstă de 14 ani a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava după ce a fost electrocutat pe un vagon de cale ferată.

Potrivit declarației purtătorului de cuvânt al spitalului, dr. Bogdan Bondaru, băiatul prezintă arsuri de gradul I, II și III pe aproximativ 45% din suprafața corpului la nivelul toracelui anterior și posterior, scalpului, regiunii cervicale și membrului inferior stâng.

De asemenea, pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, traumatism toracic cu pneumomediastin, fiind găsit de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava pe un vagon de tren.

Adolescentul este în comă indusă, intubat și ventilat mecanic, starea sa fiind extrem de gravă, cu prognostic rezervat.

„Pacientul urmează să fie transferat către clinica de arși din cadrul Spitalului ‘Sf. Spiridon’ din Iași, pentru continuarea tratamentului de specialitate”, a precizat dr. Bogdan Bondaru.


Intră acum și în grupul de