Intră acum și în grupul de
Un grav accident de muncă a avut loc aseară la Flemløse Biogasanlæg, pe insula Fyn, Danemarca, în urma căruia doi muncitori români, de 20 și 25 de ani, din comuna Moldovița și-au pierdut viața.
Alte șase persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 49 de ani, au fost rănite. Printre aceștia se numără doi români, trei polonezi și un belgian, toți fiind muncitori străini, conform dr.dk
Potrivit autorităților, accidentul s-ar fi produs în timpul turnării unui acoperiș de beton pentru un siloz, care s-a prăbușit. Poliția continuă căutările pentru o persoană încă dispărută.
Directorul companiei Flemløse Biogas, Kurt Brusgård Poulsen, a declarat că muncitorii afectați nu erau angajați direcți ai companiei, ci lucrau pentru o firmă subcontractantă. Cinci firme străine au fost implicate în activitățile de pe șantier, conform sindicatului 3F.
Pentru angajații afectați de tragedie, compania a angajat un psiholog specializat în gestionarea crizelor. Poliția și echipele de salvare au lucrat întreaga noapte la fața locului pentru a salva vieți și a investiga circumstanțele incidentului.
Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor exacte ale accidentului. Autoritățile au anunțat că familiile celor implicați au fost informate.
Intră acum și în grupul de