Intră acum și în grupul de
Bucovina reprezintă expresia emblematică a unui complex intercultural făurit de-a lungul anilor printr-o suită de evenimente istorice care includ efort de autodeterminare, voință și mai ales sacrificiu. Bucovina este totodată concretizarea unui frumos ideal, acela al consolidării conștiinței naționale. În spiritul unor astfel de idei, astăzi, 28 noiembrie 2024, elevii de la CNEH au omagiat, în holul central al liceului, profilul istoric valoros al Bucovinei, printr-o suită de evocări cu caracter documentar, prin cântec și dans popular, versuri, desene și imagini, nu în ultimul rând, prin degustarea unor bucate tradiționale specifice zonei.
Manifestarea omagială a fost organizată de cadrele didactice din catedra de istorie-geografie, doamnele profesoare Mitrofan Nicoleta, Pogorevici Gabriela și Puiu Loredana. Rolul de moderatori ai întâlnirii a fost atribuit elevelor Ruști Ioana și Văcărean Lorenna, din clasa a IX-a G, care și-au îndeplinit cu succes responsabilitatea primită. Eleva Haidău Giulia din clasa a IX-a F a rostit cu emoție și expresivitate versurile poeziei eminesciene „La Bucovina”, iar eleva Luța Elena din aceeași clasă a dăruit celor prezenți minunatele versuri reunite sub titlul „Cântec pentru Bucovina”, aparținându-i poetului Adrian Păunescu. Elevii Hrihor Diana și Tudor Pînzar au însuflețit atmosfera prin interpretări din folclorul specific zonei, prin cântece populare care i-au inspirat pe unii dintre cei prezenți, mai îndrăzneți, să devină protagoniștii un spontan dans popular. Corul format din elevele clasei a IX-a G au interpretat cunoscuta doină intitulată „Cântă cucu-n Bucovina”, melodie legendară care poate fi considerată echivalentul artistic al unui imn valoros despre destinul frământat al Bucovinei. Către finalul întâlnirii, directorul instituției, prof.dr. Puiu Adrian Nicolae, a evidențiat importanța sărbătoririi Bucovinei într-un tablou al actualității în care valorile europene și cele naționale tind să facă obiectul unor ample analize și reinterpretări.
Merită amintit faptul că atmosfera din holul central al liceului a dobândit un plus valoros de frumusețe și expresivitate prin intermediul expoziției de picturi și desene reunite sub titlul generic „1 Decembrie, o poveste pictată”. Expoziția este realizată de elevii talentați ai colegiului, pe tema simbolurilor naționale și a relevanței pe care o are Ziua Națională a României, fiind realizată sub coordonarea doamnei profesoare de arte plastice Ducra Ioana Irina. Mai mult decât o expoziție de artă, colecția de desene și picturi expuse constituie expresia unității și a diversității culturale românești, totodată un mijloc prin care se subliniază importanța educației artistice în formarea personalității tinerilor. Elevilor talentați li se oferă astfel oportunitatea de a-și exprima abilitățile artistice într-un mod care să le dezvolte implicit conștiința identității naționale.
Un adevăr bine știut este acela că bucătăria tradițională din zona Bucovinei este o artă apreciată, ea fiind, dacă termenul nu deranjează, traducerea în limbaj gastronomic a „ingredientelor” sufletului bucovinean: savoare, diversitate, toleranță, dinamism, tradiție, ingeniozitate și persistență. Suita momentelor de sărbătoare desfășurate astăzi în holul central al colegiului nu se putea finaliza în chip mai potrivit decât printr-o sesiune de degustare a unor bucate alese, produsul efortului voluntar întreprins de elevii claselor a IX-a C, a IX-a E, a X-a G și a XI-a F, delicatese specifice unui spațiu multicultural. La mulți ani, Bucovina!
De asemenea, o delegație din partea colegiului, formată din directorul Adrian Puiu, cadrele didactice Miriam Leon, Mirela Chelba și Alexandra Chifan, alături de care s-au aflat aproximativ 20 de elevi, au participat la manifestarea aniversară organizată de autoritățile administrației publice locale la complexul statuar dedicat Familiei Flondor în parcul central al municipiului, festivitate în cadrul căreia directorul Adrian Puiu, în calitate de profesor de istorie, a susținut un discurs despre istoria politică, culturală și socială a Bucovinei de la integrarea provinciei în structurile statale ale Imperiului Habsburgic și până la unirea cu România la 28 noiembrie 1918 urmată de integrarea în România Mare, evocând și accentuând rolul unor personalități bucovinene marcante în păstrarea conștiinței naționale românești, precum Eudoxiu Hurmuzachi, Iancu Flondor, Ion Nistor, Sextil Pușcariu, Dionisie Bejan, și subliniind evenimentele istorice relevante din istoria Bucovinei.
Au consemnat, director, prof. dr. Adrian-Nicolae Puiu, și responsabil cu promovarea imaginii, prof. dr. Florin-George Popovici.
Intră acum și în grupul de