Grupul PNL din CJ Suceava cere lui Șoldan să fie tratat cu respect și nu să fie luați la bucată: Votăm ordinea de zi pentru dezvoltarea județului, dar niciodată nu vom vota o ordine de noapte!


Intră acum și în grupul de

Consilierul județean PNL Tudor Plăcintă a declarat, vineri, după ședința extraordinară a CJ Suceava în care toate proiectele propuse dezbaterii au fost aprobate cu unanimitate, că a fost o ședință cu adevărat extraordinară și că în calitatea sa de consilier județean cu experiență și care nu a făcut niciodată politică la masa CJ Suceava, ci doar administrație, a recomandat președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, să trateze consilierii județeni PNL și în afara sălii cu același respect cu care grupul PNL tratează conducerea CJ Suceava și plenul CJ Suceava.

„Pe 9 iunie sucevenii ne-au trimis aici și ne-au pus să coabităm. Dacă mai era nevoie, ați realizat săptămâna asta că în Consiliul Județean nu există o majoritate. Ea există de facto pentru că noi votăm proiectele care țin de dezvoltarea județului, dar atunci când trebuie discutate proiecte cruciale pentru bunul mers al administrației județului Suceava noi suntem prezenți prin reprezentanți. Nu prin doi, nu prin trei, nu prin patru. Suntem un grup politic trimis în Consiliul Județean să facem administrație. Vă rog să ne tratați cu respectul cuvenit”, a spus Plăcintă.

El a făcut referire la declarațiile lui Șoldan potrivit căruia ar fi fost consilieri județeni liberali care ar fi vrut să participe la ședința de miercuri boicotată de PNL și chiar să asigure voturi pentru alegerea vicepreședinților.

Totodată, Tudor Plăcintă a spus că grupul de consilieri PNL va vota ordinea de zi cu ambele mâini și va contribui la dezvoltarea județului Suceava.

„Dar niciodată nu vom vota o ordine de noapte. Nu se fac lucrurile așa și, chiar în particular, nu vă cer public, să vă cereți scuze”

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a spus că în ceea ce privește scuzele, credea că la ședința de vineri consilierii județeni PNL vor veni cu capul plecat pentru că tot din partea PNL s-au făcut presiuni mediatice și politice să inițieze alegerea vicepreședinților.

„Am considerat că nu trebuie să pun pe ordinea de zi pentru că știam că nu am discutat nici cu dumneavoastră și nici cu celălalt partid alegerea vicepreședinților. Având în vedere că aveam trei proiecte importante unde s-a greșit într-un fel-nu vreau să acuz pentru că am îndreptat această geșeală astăzi-având în vedere că știați că ați primit la mapă că avem acele trei proiecte importante, mă așteptat de la dumneavoastră ca un partid responsabil pe care îl apreciez și îl respect și știm că 40 la sută din județul Suceava va acordat un vot de încredere, mă așteptam să intrați în această sală și să votați împotriva suplimentării ordinii de zi, ceea ce era absolut normal pentru că era un vot deschis, la vedere și nu trebuia să suspectați niciun alt coleg”, a răspuns Șoldan.

El a adăugat că a văzut un filmuleț făcut de purtătorul de cuvânt al PNL Suceava care îl acuza că încalcă legea pentru că nu supune la vot alegerea vicepreședinților și atunci a considerat, din punct de vedere politic mai mult, supunerea la vot a ordinii de zi suplimentare cu alegerea vicepreședinților, iar consilierii PNL puteau respinge prin vot, mai ales că grupul AUR anunțase că nu va fi prezent în sală dacă se supune la vot alegerea vicepreședinților.

Șoldan a transmis celor din PNL că în toate deciziile luate respectă ponderea politică și că așa vrea el să funcționeze în continuare, cu respectarea votului electoratului din județ.

El a mai declarat că își dorește ca în Consiliul Județean Suceava să se facă administrație și nu politică și crede că dacă a fost o lipsă de comunicare din partea lui atunci și-o asumă.

Tudor Plăcintă a subliniat că atâta vreme cât grupul PNL este respectat, va respecta la rândul său pe toată lumea și la masă se va face administrație.

„Cât privește bunele dumneavoastră intenții să știți că vorbesc faptele. De bune intenții putem fi suspectați toți. Până la fapte e cale lungă. Așa că pe viitor, o recomandare: fapte, nu intenții”, a spus Plăcintă.


Intră acum și în grupul de