Intră acum și în grupul de
Garda Forestieră Suceava a desfășurat, în perioada 22-25 noiembrie 2024, un control la o societate comercială din comuna Frumosu specializată în debitarea materialului lemnos. Verificările au fost inițiate în urma unei solicitări depuse de operatorul economic pentru anularea unui aviz de însoțire a lemnului, pentru care transportul nu fusese realizat.
În urma controlului avizul de însoțire a fost analizat și s-a constatat că îndeplinea condițiile pentru anulare.
Totodată, în urma verificărilor efectuate la depozit, delegații Gărzii Forestiere au descoperit un surplus de 81,6 mc de material lemnos față de stocurile scriptice.
- Din acest volum, 21 mc lemn rotund de rășinoase și 13 mc lemn de foc de fag nu aveau documente legale de proveniență.
- Totodată, 44 mc de resturi de lemn au indicat posibile nereguli privind volumul introdus în depozit fără acte justificative pe o perioadă extinsă.
În acest caz întregul volum de lemn fără documente a fost confiscat fizic și transportat la un depozit gestionat de stat, iar operatorul economic a fost sancționat contravențional cu o amendă de 15.000 lei.
Controlul s-a realizat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Suceava, iar cercetările continuă pentru a stabili proveniența materialului lemnos și pentru a clarifica eventualele încălcări suplimentare ale legislației forestiere.
Mihai Gășpărel, inspector-șef al Gărzii Forestiere Suceava, a subliniat importanța respectării stricte a reglementărilor privind proveniența și transportul lemnului, avertizând că autoritățile vor continua să acționeze ferm împotriva oricăror practici ilegale din domeniul forestier.
Intră acum și în grupul de