Casierul de la Termica Suceava a pierdut banii locatarilor la poker


Intră acum și în grupul de

Incredibil, dar adevărat! Casierul societăţii Termica Suceava, care a luat din plăţile asociaţiilor de proprietari peste 2 miliarde de lei vechi, a pierdut banii la poker, prin cazinourile din municipiul reşedinţă de judeţ.

Delapidatorul, este un tânăr de 24 de ani din comuna Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, iar acum se află în arestul poliţiei, fiind cercetat de ofiţerii IPJ din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Suceava sub aspectul comiterii infracţiunilor de „delapidare cu consecinţe deosebit de grave” şi infracţiunea de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”.

Conform declaraţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu, „în baza probatoriului existent, faţă de suspect s-a început urmărirea penală, după ce, cu intenţie directă, la diferite intervale de timp, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de casier, şi-a însuşit suma de 223.000 lei, încasată de la o Asociaţia de proprietari din Suceava, sumă pe care a folosit-o integral la sălile de jocuri de noroc de pe raza municipiului”.

Mai exact, în perioada martie – septembrie a acestui an, angajatul Termica SA, a încasat suma de 299.000 lei de la asociaţia de proprietari, eliberând monetare înseriate. Din banii încasaţi, tânărul a depus în conturile bancare ale societății suma de doar 76.000 lei, restul de 223.000 lei, cheltuind-o prin cazionurile sucevene.

„În probarea intenţiei directe şi a caracterului premeditat şi organizat în care M.Vasile a acţionat, acesta a falsificat trei înscrisuri tipizate numite „monetar”, prin care se crea aparenţa că a încasat suma totală de 76.000 lei pentru ca acesta să poată justifica depunerea sumei precizate”, a mai adăugat insp. Ionuţ Epureanu.

Tânărul urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă, existând suspiciuni că angajatul Termica SA ar fi operat în acelaşi mod şi la alte asociaţii de proprietari de pe raza municipiului Suceava.


Intră acum și în grupul de