Frigul aduce si primul incendiu la o gospodarie din Rasca, judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Venirea frigului si punerea în funcţiune a sobelor a dus deja la producerea primului incendiu înregistrat în judeţul Suceava, la o gospodărie din comuna Râşca.

În pragul iernii, o întreagă familie a rămas fără un acoperiş deasupra capului, după ce casa le-a fost cuprinsă de flăcări, în miezul nopţii dintre joi şi vineri, la orele 01:40.

Potrivit datelor oferite de Biroul de presă al ISU Suceava, aproape cinci ore s-au luptat pompierii Detaşamentului Fălticeni cu două autospeciale ajutaţi de cei aparţinând Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Râşca cu alte două autospeciale să stingă gospodăria transformată într-o torţă în satul Slătioara din comuna Râşca, judeţul Suceava.

Flăcările au transformat în scrum casa ridicată din lemn cu acoperiş din azbest şi bunurile din interior, doar o minune făcând să nu se înregistreze şi victime omeneşti.

“Din primele cercetări, s-a stabilit drept cauză a izbucnirii incendiului, efectul termic produs de o sobă cu acumulare de căldură”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt. Florin Monoranu.


Intră acum și în grupul de