Agresiuni în perioada sărbătorilor de iarnă în județul Suceava, majoritatea pe fondul consumului excesiv de alcool, finalizate cu dosare penale și rețineri în arest


Intră acum și în grupul de

Poliția Județeană Suceava a informat, luni, că în perioada 1-5 ianuarie 2025, în județul Suceava au fost raportate 63 de fapte cu violență, dintre care peste 30% au avut loc în mediul familial. Majoritatea incidentelor au fost provocate de conflicte spontane, intensificate de consumul excesiv de alcool.

În contextul sărbătorilor care urmează, precum Boboteaza și Sfântul Ioan, polițiștii avertizează asupra riscurilor generate de consumul de alcool, atât în mediul familial, cât și în cel rutier. Totodată, aceștia subliniază că vor aplica măsuri ferme, inclusiv privative de libertate, în cazul oricăror acte de violență care pun în pericol siguranța publică.

Poliția Județeană Suceava prezintă mai multe situații care au condus la deschidere de dosare penale și rețineri. Astfel, un tânăr de 25 de ani din comuna Bălăceana, care, pe 4 ianuarie 2025, a agresat fizic un bărbat de 52 de ani, în timp ce ambii se aflau pe terasa unui magazin. Incidentul s-a agravat când agresorul a încercat să folosească o sticlă spartă ca armă. Polițiștii au reținut agresorul și l-au plasat în arestul poliției.

Un alt incident grav a avut loc pe 29 decembrie 2024, când doi tineri din satul Botoșana au fost agresați pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de alcool. Agresorul, un tânăr de 22 de ani, a fost identificat ulterior, iar polițiștii au dispus extinderea urmăririi penale pentru „lovirea sau alte violențe” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”. Bărbatul a fost reținut în arest.

Poliția Județeană Suceava subliniază că violența domestică rămâne un fenomen alarmant, în special în mediul rural, unde atitudinile patriarhale și stereotipurile de gen contribuie la perpetuarea acestui tip de comportament. Astfel, în  4 ianuarie 2025, în comuna Verești, un conflict între două familii a escaladat într-o altercație fizică, determinând autoritățile să emită ordine de protecție provizorii împotriva agresorilor. Într-un alt caz, un bărbat din Gura Humorului a fost reținut după ce și-a amenințat fosta parteneră și a provocat distrugeri la locuința acesteia.

Polițiștii atrag atenția asupra complexității factorilor care determină violența în cuplu și în familie. Pe lângă influența alcoolului, sunt de luat în considerare stereotipurile sociale, sărăcia, lipsa de educație, precum și caracteristicile de personalitate ale agresorilor, care manifestă adesea o atitudine dominatoare, lipsă de empatie și o nevoie exagerată de control. Totodată, victimele, deseori dependente financiar sau prinse în capcana mentalității de resemnare, ajung să tolereze abuzul și să considere violența un dat al existenței lor.

Poliția îndeamnă cetățenii să adopte comportamente responsabile, să evite consumul excesiv de alcool și să semnaleze orice act de violență autorităților competente. În același timp, Poliția Suceava anunță că va aplica  măsuri ferme pentru combaterea acestui fenomen și menținerea unui climat de siguranță în comunitate.


Intră acum și în grupul de