Decalogul viețuirii creștine, propus de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic la Soborul Sfântului Ioan Botezătorul


Intră acum și în grupul de

În ziua de Soborul Sfântului Ioan Botezătorul,  Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a prezentat un Decalog inspirat din viața și lucrarea Înaintemergătorului Domnului. Sfântul Ioan Botezătorul, numit „degetul lui Dumnezeu” pentru că L-a arătat lumii pe Hristos ca fiind Mielul lui Dumnezeu, a fost propus de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic drept model de viețuire creștină pentru credincioși.

Acest Decalog îndeamnă la o trăire autentică a credinței, urmând exemplul de ascetism, mărturisire și luminare oferit de Sfântul Ioan Botezătorul.

  1. Descoperă-L lumii, precum odinioară Ioan Botezătorul, pe Iisus drept Mesia, Cel Care a venit în mod manifest la Iordan ca, prin Botez, să-și asume păcatele lumii.
  2. Vădește-L prin cuvânt și faptă pe Mielul lui Dumnezeu, arătând lumii cum trebuie gătită și netezită calea Domnului.
  3. Vorbește despre Botezul lui Iisus, arătând că cerurile încuiate de păcat s-au redeschis la intrarea Lui în apele Iordanului, prin prezența Preasfintei Treimi.
  4. Mărturisește-L pe Hristos, curățit fiind prin flacăra lăuntrică a viețuirii ascetice, după cuvântul Scripturilor, dar și după mărturiile Sfinților Părinți.
  5. Cheamă-i la Hristos pe cei care se împotrivesc Evangheliei și îndeamnă-i spre primirea Tainei Botezului, pentru a-i feri de osânda ce va să fie.
  6. Încurajează-l pe omul păcătos să-și vină în sine și să aducă roade vrednice de pocăință, ca să nu fie tăiat asemenea pomului neroditor și aruncat în focul cel nestins.
  7. Recomandă semenilor cinstea, mila, îndurarea, milostenia, dărnicia și pocăința sinceră, fiind tu însuți model, ca să lepede orice răutate din sufletul lor.
  8. Fii făclia luminii lui Hristos celor ce-și vor închina viața Lui prin primirea Sfântului Botez, ca mărturia ta să poarte de-a pururi nimbul slavei dumnezeiești.
  9. Centrează-ți viața pe Hristos, ajutându-i pe semenii tăi să Îl descopere prin faptele tale bune, prin cuvintele tale drese cu sare și prin exemplul personal.
  10. Rămâi candela care arde și luminează calea semenilor, prin pecetea darului Duhului Sfânt, străduindu-te totodată să trăiești o viață demnă de Împărăția lui Dumnezeu.

Intră acum și în grupul de