Intră acum și în grupul de
Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a hotărât acordarea calificativului „Grad de încredere ridicat” Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), anunță instituția academică suceveană.
Acest calificativ reprezintă cea mai înaltă recunoaștere acordată unei universități din România şi evidențiază excelenţa academică şi calitatea activităţilor didactice, de cercetare şi administrative desfășurate de universitatea suceveană.
USV precizează că pe parcursul anului 2024 s-a derulat un extins proces de evaluare, incluzând o primă etapă de evaluare internă, continuând cu evaluarea externă şi vizita comisiei de evaluare ARACIS şi încheind cu analiza şi aprobarea raportului final de evaluare în cadrul Consiliului ARACIS.
Comisia de evaluare a fost formată din 20 de experţi provenind de la universități din ţară şi străinătate, precum Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie „Politehnica” din București, Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, Universitatea „Transilvania” din Brașov, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galati şi Universitatea din Debrecen, fiind coordonată de prof. univ. dr. Miklós BÁCS, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Pe parcursul vizitei de evaluare, experții au verificat îndeplinirea standardelor de calitate privind activitatea şi infrastructura universităţii, având întâlniri cu sute de reprezentanți ai angajatorilor şi absolvenţilor USV, ai studenţilor şi cadrelor didactice, precum şi cu echipele de management la nivel de universitate şi facultăți. Toate programele de studiu evaluate în cadrul vizitei comisiei ARACIS au primit calificativul maxim.
Noua recunoaștere, împreună cu poziționările onorabile obținute în clasamente internaționale (QS World/Europe University Rankings, Times Higher Education (THE) – Impact Rankings, The WUR, Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings sau QS World University Rankings: Sustainability) pe parcursul anului 2024, dar și constant, în ultimii ani, demonstrează angajamentul permanent al comunității academice sucevene pentru excelență și consolidează statutul USV de instituție de elită din România.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a obţinut calificativul „Grad de încredere ridicat” pentru perioada 2025 – 2030, confirmând parcursul remarcabil al instituției din ultimele decenii şi oferind tinerilor care vor alege să studieze la USV garanția calității actului educațional şi a activităților de cercetare, orientate către studenți şi comunitate, conchide instituția academică suceveană.
Intră acum și în grupul de