Intră acum și în grupul de
Salvamont Suceava a transmis, joi, că în zona montană din județ stratul de zăpadă în zonele cu altitudine de peste 1000 m, respectiv în masivele Călimani, Rarău, Giumalău, Bistriței și Suhard este de cca 60-70 cm, iar acolo unde vântul a viscolit-o (de regulă la limitele dintre pădure și golul alpin) sau pe jgheaburi, grosimea stratului de zăpadă poate depăși 2 m, iar traversarea acestor zone necesită o atenție sporită.
În aceste condiții, Salvamont Suceava face mai multe recomandări:
Pentru masivul Călimani:
• Traseul Gura Haitii – 12 Apostoli se poate parcurge pe jos cu mențiunea că în funcție de starea vremii va fi nevoie de gheruțe sau colțari;
• Drumul spre exploatarea Călimani, din Gura Haitii, este accesibil pentru autovehicule doar cca. 9 km, până la punctul de informare al Parcului Național Călimani, după care este potecă făcută și accesibilă pentru mers pe jos doar până la carieră;
• restul traseelor din acest masiv, exceptând traseele nerecomandate mai jos, necesită echipament special, respectiv schi de tură sau rachete de zăpadă;
Sunt obligatorii rachetele de zăpadă sau skiurile de tură și în masivul Suhard, unde traseele sunt recomandate doar celor cu experiență;
Pentru masivul Giumalău, sunt recomandate următorele trasee:
• traseul marcat cu bandă roșie, Transrarău – vf. Giumalău;
• traseul marcat cu triunghi roșu Rusca – cab. Giumalău;
• restul traseelor din acest masiv, exceptând traseele nerecomandate mai jos, necesită echipament special, respectiv schi de tură sau rachete de zăpadă;
Pentru masivul Rarău, rămân valabile recomandările anterioare de pe pagina de Facebook a Salvamont Suceava (https://www.facebook.com/salvamont.suceava), din data de 12.01.2025.
Facem următoarele recomandări turiștilor:
• să țină cont de atenționările de vreme rea, respectiv cod galben/portocaliu ( vânt, precipitații, etc.) deoarece temperaturile pot varia foarte mult într-un interval de timp scurt, iar acest lucru afectează în mare măsură stabilitatea stratului de zăpadă;
- să fie echipaţi corespunzător, astfel: ghete, jachetă de vînt, polar, rucsac, căciulă, apă, dulciuri, ochelari, etc.
- să ia numerele de telefon ale serviciului salvamont şi totodată să se intereseze dacă traseul ce urmează să fie abordat este deschis;
- în cazul în care consideră că au anumite probleme, este indicat să telefoneze serviciului salvamont pentru informaţii sau pentru intervenţii în timp optim, pentru a se evita situaţii neplăcute , uneori critice.
Nu sunt recomandate următoarele trasee montane:
a. în masivul Călimani
• traseul marcat cu punct roșu, între șaua Negoiu și Poiana Izvoarele;
• traseul marcat cu punct albastru, între Gura Haitii și vf. Călimaniul Cerbului
• traseul marcat cu cruce roșie – Poiana Izvoarelor – Coada Pietrosului;
b. masivul Rarău – Giumalău
• traseul marcat cu cruce galbenă, Izvorul Limpedea – Rarău,
• traseul marcat cu cruce roșie, între Polița Caprelor și cab. Giumalău;
Telefoane utile:
0745/313052 şi 0725826668 ( Salvamont) – pentru informaţii si recomandări privind zona montană
Intră acum și în grupul de