Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat, luni, la București, la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) , structură care, din 1993, reunește, pe baza liberului consimțământ, toate consiliile județene din România.
În cadrul întâlnirii de luni a fost constituit un nou Consiliu Director, al cărui președinte a fost ales Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Din echipa de conducere va face parte și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, care a fost ales vicepreședinte al UNCJR pentru Regiunea Nord-Est.
Șoldan a spus că este o onoare să reprezinte județele din regiunea Nord-Est în cadrul UNCJR, o organizație care de peste 30 de ani promovează interesele autorităților locale și contribuie la dezvoltarea comunităților.
„Îl felicit pe Alfred Simonis pentru alegerea sa în funcția de președinte al Uniunii, cel mai tânăr din istoria de peste trei decenii a acestei structuri. Mă bucur că vom lucra împreună și în această organizație, bazându-ne pe o relație solidă de colaborare și prietenie”, a declarat Șoldan.
Intră acum și în grupul de