Intră acum și în grupul de
Reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava au anunțat, miercuri, în ședința Colegiului Prefectural o serie de investiții semnificative pentru anul 2025, care vor contribui la îmbunătățirea infrastructurii hidrografice din județul Suceava în vederea unei gestionări mai eficiente a resurselor de apă și reducerea riscurilor legate de inundații și alunecări de teren.
Una dintre cele mai importante investiții programate este cea privind lucrările de regularizare a pârâului Solca și a afluenților sale, pe tronsonul Solca – Arbore, inclusiv decolmatarea acumulării Solca. Astfel, în cadrul Etapei I, obiectivul principal va fi punerea în siguranță a barajului și decolmatarea lacului. Contractual de execuție a lucrărilor a fost semnat pe 31 decembrie 2024, iar se estimează că lucrările vor începe în luna februarie 2025. Valoarea totală a acestui proiect este de 10.454.000 lei, TVA inclus.
Un alt proiect important vizează amenajarea râului Sucevița și a afluenților săi în comuna Sucevița. La momentul actual, procedura de achiziție a contractului de execuție este contestată la Curtea de Apel București de un operator economic care a participat la licitație. Se estimează că acest contract de execuție va fi semnat în aprilie 2025, iar lucrările vor începe în funcție de fondurile alocate. Valoarea estimată a acestui contract este de aproximativ 21.817.582,74 lei, TVA inclus.
Pentru anul 2025 este prevăzută și finalizarea lucrărilor pe sectorul Iacobeni-Sabașa al râului Bistrița, care include județele Suceava și Neamț. Până în prezent, s-au recepționat mai multe obiective, cum ar fi Dorna Arini, Broșteni, Șaru Dornei, Valea Neagră Broșteni, precum și podurile Ciocănești și Iacobeni. În următorul an, vor fi finalizate lucrările la Ciocănești, Iacobeni și Vatra Dornei. Valoarea totală a acestui proiect este de 111.367.631 lei, TVA inclus.
SGA Suceava mai arată că recent Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 144/12.12.2024, prin care declară proiectul „Amenajarea complexă Vârfu Câmpului pe râul Siret” drept un proiect major de importanță națională în domeniul gospodăririi apelor. Acest proiect, care implică județele Suceava și Botoșani are probleme în obținerea acordului de mediu. Totodată, este necesară actualizarea studiului financiar din cauza creșterii prețurilor în contextul crizei mondiale. Pentru anul 2025, suma solicitată este de 500.000 lei pentru achiziția contractului de servicii de proiectare la faza de reactualizare.
În cursul anului 2025, sunt programate proceduri de achiziție a contractelor de servicii de proiectare pentru două noi obiective, respectiv regularizarea și apărarea malului drept al râului Siretîn comuna Zamostea și amenajarea albiei râului Moldova în comuna Capu Câmpului.
Intră acum și în grupul de