Șoldan a obținut filă de buget separată în bugetul de stat pentru județul Suceava cu fondurile pentru plata ratelor la proiectul „Utilități și mediu”


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat, vineri, că așa cum a promis, premierul Marcel Ciolacu a alocat fondurile necesare pentru județul Suceava pentru plata ratelor și dobânzilor la proiectul „Utilități și mediu”.

„Premierul Marcel Ciolacu a propus filă de buget separată în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2025 pentru județul Suceava. E vorba de fondurile pentru plata ratelor la proiectul județean de utilități”, a precizat Șoldan.

Reamintim că în 10 ianuarie, președintele CJ Suceava a avut o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu pentru a obține asigurări că și în acest an se va obține sprijin de la Guvern pentru susținerea localităților incluse în proiectul „Suceava – utilități și mediu la standarde europene”


La întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu a participat și deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu.

În cadrul discuțiilor, premierul a dat asigurări că fondurile necesare pentru plata ratelor și dobânzilor aferente proiectului „Suceava – utilități și mediu la standarde europene”, vor fi incluse în bugetul de stat pe anul 2025, iar fila de buget separată confirmă îndeplinirea promisiunii.

În fiecare an primăriile împrumutate în cadrul proiectului inițiat în urmă cu peste 20 de ani trebuie să obțină de la Guvern sumele necesare pentru plata dobânzilor și ratelor la creditul de 86,3 milioane de euro prin care urmau să se construiască rețele de gaze naturale și să fie puse în funcțiune centrale de cogenerare, dar mare parte a proiectului nu s-a materializat însă creditul trebuie rambursat conform contractului.


Intră acum și în grupul de