Intră acum și în grupul de
Un studiu realizat de organizația Salvați Copiii și Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE) relevă că aproape jumătate dintre elevii români au o viziune pesimistă sau moderat optimistă asupra viitorului lor profesional.
Ancheta a fost desfășurată în cadrul proiectului pilot de orientare vocațională și consiliere în carieră What’s next?, derulat în anul școlar 2024-2025, cu sprijinul Băncii Transilvania.
Conform datelor, doar 45,2% dintre elevi se declară optimiști în ceea ce privește viitorul profesional, în timp ce 46,4% manifestă incertitudine sau un optimism moderat. Un procent de 5,4% dintre elevi sunt pesimiști, iar aproape 3% nu au o opinie bine conturată.
Consilierea în carieră, o resursă necesară pentru elevi
Studiul subliniază că, deși mulți elevi au auzit de orientarea și consilierea în carieră, aproape 40% nu au participat niciodată la astfel de activități. Totuși, două treimi dintre respondenți (66,3%) ar fi dispuși să aloce cel puțin două ore pe lună pentru sesiuni de consiliere.
În ceea ce privește sursele de încredere pentru alegerea unei cariere, părinții ocupă primul loc, fiind considerați cei mai importanți ghizi de 74,7% dintre elevi. Urmează resursele digitale (45,8%) și profesorii de la disciplinele preferate (41,4%).
Teama de eșec, principalul obstacol
Printre dificultățile întâmpinate de elevi în alegerea unei cariere, teama de eșec este cel mai frecvent menționată (67,9%), urmată de nesiguranța legată de viitor (54%).
Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Salvați Copiii România, a subliniat importanța orientării în carieră: „Copiii se tem de eșec atunci când sunt puși în fața unor alegeri, pentru că au nevoie de mai multe informații și recomandări pentru a-și întări încrederea. Consilierea este esențială pentru ca ei să-și valorifice potențialul.”
Proiectul What’s next?, derulat de Salvați Copiii și CMBRAE, urmărește să îmbunătățească accesul elevilor la orientare și consiliere profesională, oferindu-le resurse și sprijin pentru a-și construi un viitor sigur și potrivit abilităților lor.
Intră acum și în grupul de