Accident la Bosanci cu trei persoane implicate


Intră acum și în grupul de

Trei persoane au fost implicate, luni după amiaza, într-un accident rutier produs la Bosanci.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, o coliziune între două autoturisme s-a produs pe raza localității Bosanci.

În eveniment au fost implicate trei persoane, respectiv doi adulți și un minor, care au fost monitorizate medical la fața locului de forțele de intervenție.

Cele trei persoane implicate în evenimentul rutier, conștiente și cooperante, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

La locul accidentului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD-TIM (terapie intensivă mobilă), cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.


Intră acum și în grupul de