Intră acum și în grupul de
Sediul Asociației Pământul Strămoșesc din comuna Marginea a fost percheziționat marți dimineața în cadrul unei anchete a Parchetului General, au declarat surse judiciare pentru News Bucovina.
Potrivit surselor citate, de la sediul Asociației Pământul Strămoșesc au fost ridicate mai multe înscrisuri.
Călin Georgescu a transmis, marți, pe pagina sa de Facebook că „milițianul Predoiu și niște procurori au trimis în această dimineață mascații acasă la șeful meu de campanie, Radu Pally. Solicit imperativ oprirea acestui abuz – nu ne puteți intimida – nu putem fi îngenunchiați!”
El a mai arătat că astfel pe acțiuni s-au desfășurat și la Asociație Pământul Strămoșesc.
„Noi vrem Binele și ei ne vor Răul. Același lucru s-a întâmplat și la sediul Asociației „Pământul Strămoșesc”, tot în această dimineață”, transmis Georgescu.
Mandatul de percheziție a fost emis în scopul descoperirii și strângerii probelor, respectiv sisteme de stocare a datelor informatice, înscrisuri privind conturi bancare sau sisteme de transfer rapid de numerar, înscrisuri privind tranzacții financiare ori diferite entități (persoane fizice,
juridice sau organizații non-guvernamentale) „implicate în finanțarea campaniei electorale a candidatului independent GEORGESCU CĂLIN”
Pe de altă parte, Poliția Română a arătat că afirmațiile din spațiul public, de pe o rețea de socializare, ale unui candidat la alegerile prezidențiale privind acțiunile Poliției Române, activitățile sunt derulate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unității de parchet competente și cu respectarea cadrului legal în vigoare.
„De altfel, toate activitățile instituției noastre, în cadrul tuturor dosarelor penale se efectuează sub coordonarea unităților de parchet și sub autoritatea procurorilor de caz, având drept scop aflarea adevărului. Respingem și dezavuăm orice acuzație nefondată de politizare a actului profesional polițienesc. Vă reamintim faptul că activitatea de urmărire penală a poliției judiciare are caracter nepublic și se desfășoară sub autoritatea unităților de parchet competente, șefii ierarhici ai polițiștilor neavând competență în a da dispoziții privind efectuarea actelor de urmărire penală. Reiterăm că tot personalul instituției noastre își desfășoară activitatea cu profesionalism, imparțialitate, echidistanță și neutralitate politică”, se arată în comunicat.
Intră acum și în grupul de