Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat, joi, că modernizarea și dezvoltarea Aeroportului “Ștefan cel Mare” Suceava este categoric una dintre prioritățile acestui mandat și a anunțat zboruri noi spre Bruxelles, Bergamo, dar și o destinație din Spania,
În plus, el a spus că o companie aeriană este interesată să deschidă o bază operațională la Suceava
„În cele aproape patru luni de când am preluat conducerea Consiliului Județean Suceava am făcut pași concreți pentru atragerea de noi rute aeriene. Vrem un aeroport modern, bine conectat și eficient, cu mai multe zboruri directe în Europa și condiții optime pentru pasageri și companiile aeriene. Împreună cu directorul general al Aeroportului “Ștefan cel Mare”, Ioan Măriuța, am avut discuții în ultimele luni cu diferiți operatori aerieni, privind deschiderea și redeschiderea mai multor destinații dorite de suceveni”, a declarat Șoldan.
Astfel, în urma acestor demersuri, a anunțat că este în discuții pentru trei zboruri noi: Suceava – Bruxelles, Suceava – Bergamo, dar și pentru o conexiune directă cu Spania, destinația fiind încă în analiză.
Mai mult, o companie aeriană și-a exprimat interesul de a deschide o bază operațională la Suceava în 2026.
„Sper ca în următoarele luni să anunțăm date concrete privind primele curse spre noile destinații. Știu că mulți suceveni își doresc și alte rute directe. Credeți-mă, mi le doresc și eu la fel de mult! Atragerea unor noi companii aeriene nu este un proces simplu și depinde de mai mulți factori. Nu există o listă de destinații pe care bifăm pur și simplu rute cu pixul. Companiile aeriene își stabilesc zborurile în funcție de cererile pasagerilor, studiile de trafic, costurile operaționale și infrastructura aeroportuară disponibilă. Îi asigur pe toți locuitorii județului că modernizarea Aeroportului “Ștefan cel Mare” Suceava, atragerea de noi zboruri, creșterea numărului de pasageri și îmbunătățirea condițiilor din aerogară nu sunt doar promisiuni, ci un obiectiv clar și asumat al acestui mandat”, a declarat Gheorghe Șoldan
Intră acum și în grupul de