Intră acum și în grupul de
Larisa Bujanovschi, elevă în clasa a XI-a la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului a lansat la finalul lunii octombrie volumul „Ecuaţii iraţionale”, eveniment prilejuit de serbarea Zilelor Colegiului la care eleva învaţă, se arată într-un comunicat de presă semnat de prof. Brînduşa Luminiţa Cîmpan şi prof. Adriana Alina Mihorianu.
„Un eveniment inedit pentru colegiul nostru, înscris în şirul manifestărilor dedicate Zilelor Colegiului, a fost lansarea cărţii << Ecuaţii iraţionale >> şi nu numai, de către eleva Larisa Bujanovschi din clasa a XI-a B. Cartea îşi doreşte să vină în sprijinul elevilor de clasa a X-a şi este structurată în două părţi, prima parte conţine 110 exerciţii cu rezolvări complete, iar partea a doua cuprinde propuneri de exerciţii ale căror rezolvare se bazează pe modelele din prima parte. Prof. Traian Duminică, cel sub îndrumarea căruia a fost posibilă apariţia cărţii, a reuşit să prezinte matematica, de obicei abstractă, într-o manieră ingenioasă, prin transfigurare într-o poveste.
Larisa i-a avut alături pe prof. de matematică din gimnaziu, Ispăşoiu şi Munteanu E. Lângă ea a fost şi familia care a susţinut-o mereu şi care s-a bucurat de produsul final al eforturilor sale. Prof. Gheorghe Lazăr a felicitat-o pe Larisa în numele celor care fac parte din catedra de matematică şi a exprimat aprecierea tuturor faţă de munca necesară în vederea realizării unei cărţi cu rol didactic şi nu numai. Emoţiile şi ineditul acestui eveniment au făcut ca ziua să devină o adevărată sărbătoare”, arată cele două cadre didactice în comunicat.
Potrivit acestora, pentru ca totul să se încheie rotund, ca o figură geometrică perfectă, seara a fost dedicată mesei festive la care au participat cadrele didactice şi invitaţii, printre care s-a numărat şi deputatul Ghervazen Longher, cel care susţine clasele cu predare parţială în limba polonă de la colegiu. „Nu puteau lipsi profesorii pensionari, cei care în vremuri mult mai tulburi ca acelea pe care le trăim acum, au reuşit să formeze generaţii care astăzi au părul cărunt şi care la rândul lor dau viaţă unor noi vlăstare. Profesoarele de limba română Zorina Cuza, Eleonora Murariu, Eugenia Hojbotă, Rachila Morar Balan, profesorii de matematică Constanţa Bahrin şi Ioan Toma, prof. de psihologie Silvia Moraru, prof. de educaţie fizică Constantin Ciotău, profesorii Angela Cauc şi Florentin Cauc, au acceptat invitaţia de a participa alături de colectiv la sărbătoarea colegiului. S-au oferit diplome profesorilor care s-au implicat în promovarea imaginii şcolii şi în activităţile care s-au derulat în anul trecut şi a fost desemnat profesorul anului 2010-2011, Rusu Daniel, sub îndrumarea căruia eleva Gătej Raluca, plecată la studii în Scoţia, a obţinut Premiul I la Olimpiada naţională de Psihologie”, precizează prof. Brînduşa Luminiţa Cîmpan şi Adriana Alina Mihorianu.
În documentul semnar de cele două profesoare se mai arată că activităţile înscrise în programul Zilelor Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului au debutat cu spectacolul susţinut de actorii Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani, care a avut loc miercuri, 26 octombrie. Cu acest prilej, elevii au vizionat spectacolul „Scuzaţi, doamnă profesoară”.
Ziua de joi a implicat elevii în activităţile din cadrul clubului de istorie unde s-a dezbătut momentul 1989 în istoria românilor. „Pentru mulţi dintre ei evenimentele de atunci sunt prea îndepărtate şi nu le cunosc semnificaţia, dar ideea de jertfă şi sacrificiu i-a făcut să mediteze mai serios şi să înţeleagă rostul cunoaşterii istoriei”, sunt de părere cele două profesoare de la Colegiul „Alexandru cel Bun”.
Acestea au relatat că în „Ziua Porţilor Deschise” de la colegiul humorean, ca în fiecare an, elevi de la şcolile generale din oraş au putut participa activ la ore, în acest an au asistat în laboratorul de chimie la o lecţie susţinută de prof. Mariana Zup şi la o oră de limba engleză susţinută de prof. Luminiţa Cîmpan. Trupa de teatru a Şcolii cu clasele I – VIII nr. 1 coordonată de prof. P. Cardasim şi prof. G. Solcan a fost invitată să ia parte la sărbătoare şi a creat în sala multimedia a colegiului un moment de joc şi spectacol care a reliefat talent şi implicare din partea elevilor invitaţi.
Conform surselor amintite mai sus, vineri au fost demarate campaniile în vederea donării de sânge şi a donării de carte, activităţi care vor fi finalizate în luna noiembrie. A avut loc şi dezbaterea din cadrul clubului Debate, s-a organizat Halloween – ul pentru elevii de gimnaziu, iar seara s-a încheiat cu Balul Bobocilor.
„O echipă managerială tânără şi care întinereşte cu fiecare an, semne de preţuire pentru implicare şi efort, sărbătorirea elevilor şi a cadrelor didactice, toate acestea s-au simţit şi ne-au definit ca în fiecare an. Este motivant să ţi se mulţumească, chiar şi simbolic, pentru tot ce faci la catedră şi în şcoală, acum când meseria de dascăl a intrat sub semnul incertitudinii şi al confuziei. Şi dacă nimic bun nu se întâmplă în învăţământul românesc, ar trebui să afle toţi că la Gura Humorului, la Colegiul << Alexandru cel Bun >> , lucrurile bune, de valoare şi de lăudat încă se întâmplă”, transmit în comunicatul de presă, prof. Brînduşa Luminiţa Cîmpan şi prof. Adriana Alina Mihorianu.
Intră acum și în grupul de