Intră acum și în grupul de
Un incendiu a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică în satul Soloneț, comuna Todirești.
Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 00:43, iar pentru stingerea focului au intervenit pompierii militari din Suceava și Solca, alături de lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Todirești, Botoșana și Cajvana cu șapte autospeciale de stingere.




Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, la sosirea echipajelor, focul cuprinsese deja două anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați și exista pericolul să se extindă la construcțiile învecinate.
După o intervenție de peste două ore incendiul a fost lichidat.
În urma incendiului, un garaj și o parte din adăpostul de animale au fost distruse, alături de mai multe bunuri din interior. Din primele cercetări, cauza probabilă a izbucnirii focului a fost un scurtcircuit produs la un aparat electric de încălzit lăsat sub tensiune.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar datorită intervenției rapide a pompierilor, construcțiile învecinate au fost salvate.
ISU Suceava a reamintit populației importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în special în sezonul rece, când utilizarea aparatelor electrice de încălzire este frecventă.
Intră acum și în grupul de