Turneul Regional de Oină „Cupa Prieteniei” a reunit la Gura Humorului 12 echipe din județene Suceava, Botoșani și Neamț


Intră acum și în grupul de

Astăzi, 20 februarie 2025, Gura Humorului a fost gazda celei de-a treia ediții a Turneului Regional de Oină pentru Elevi de Gimnaziu și Liceu „Cupa Prieteniei”. Evenimentul a fost organizat de Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului și Școala Gimnazială Frasin, în parteneriat cu Primăria Gura Humorului, Inspectoratul Școlar Județean Suceava (ISJ Sv) și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ Suceava (FSLI Sv).

Competiția a reunit 12 echipe din județele Suceava, Botoșani și Neamț, demonstrând popularitatea tot mai mare a acestui sport tradițional românesc în rândul tinerilor.

Rezultatele competiției

Turneul s-a desfășurat pe categorii, atât la gimnaziu, cât și la liceu, pentru fete și băieți. Iată clasamentul final:

Fete – Gimnaziu:

Școala Gimnazială Frasin (SV)

Școala Gimnazială Gherăiești (NT)

Școala Gimnazială Verona (BT)

Băieți – Gimnaziu:

Școala Gimnazială Frasin (SV)

Școala Gimnazială Verona (BT)

Școala Gimnazială Gherăiești (NT)

Fete – Liceu:

Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului (SV)

Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani (NT)

Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona (BT)

Băieți – Liceu:

Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani (NT)

Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului (SV)

Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona (BT)

Un moment de mândrie pentru organizatori a fost evidențierea performanțelor recente ale echipelor participante. Echipa de oină fete a Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, pregătită de profesorul Bârzu Iulian, a obținut medalia de bronz la Faza Națională a Olimpiadei Sportului Școlar 2025. De asemenea, Școala Gimnazială Frasin, sub îndrumarea profesoarei Bejenar Elena, s-a clasat pe locul IV la aceeași competiție națională, cu echipa de fete.

Evenimentul a fost onorat de prezența lui Chifan Ioan, un nume de referință în lumea oinei românești. Fost oinist și antrenor al echipei „Biruința Gherăiești” din județul Neamț – câștigătoarea Cupei României la seniori –, domnul Chifan a adus un plus de inspirație tinerilor sportivi prezenți.

Turneul „Cupa Prieteniei” a fost nu doar o competiție sportivă, ci și o ocazie de a promova valorile oinei, un sport cu rădăcini adânci în tradiția românească sub mottoul: „Oina noastră sa trăiască/ Că-i o joaca românească!/ Nu-i adusa din străini, Nici furată din vecini!”

Evenimentul s-a încheiat cu festivitatea de premiere, urmată de aplauze și felicitări pentru toți participanții, care au demonstrat determinare, talent și fair-play pe terenul de oină.


Intră acum și în grupul de