Gheorghe Șoldan inițiază în Consiliul Județean Suceava un proiect pentru identificarea și valorificarea de noi perimetre de ape minerale subterane


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a inițiat un proiect de hotărâre ce vizează colaborarea cu Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. (SNAM) pentru identificarea, omologarea și valorificarea resurselor de apă minerală terapeutică și apă minerală naturală de pe terenurile aflate în proprietatea județului Suceava.

Această inițiativă vine ca urmare a adreselor transmise de SNAM prin care se propune o colaborare strategică pentru promovarea și punerea în valoare a resurselor minerale regenerabile de apă subterană.

Potrivit lui Șoldan, România deține peste o treime din izvoarele minerale și termale ale Europei, iar județul Suceava are un potențial considerabil în acest domeniu.

„Identificarea și omologarea de noi perimetre de exploatare pot oferi oportunități economice semnificative, contribuind la dezvoltarea sectorului apelor minerale și la stimularea investițiilor locale”, a arătat Gheorghe Șoldan.

Președintele CJ Suceava consideră că prin acest proiect, agenții economici din domeniu vor putea îmbutelia și comercializa apă minerală naturală și apă de izvor, produse din ce în ce mai căutate pe piața internațională. Totodată, valorificarea acestor resurse va duce la crearea unor noi locuri de muncă în județ, contribuind astfel la dezvoltarea economică a zonei.

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, a subliniat importanța acestui demers pentru județ. „Valorificarea resurselor minerale subterane poate aduce un impact pozitiv asupra economiei locale și poate poziționa Suceava într-o zonă de interes strategic pentru industria apelor minerale”, a declarat acesta.

Consilierii județeni urmează să analizeze și să voteze asupra acestei inițiative în ședința de miercuri a CJ Suceava.


Intră acum și în grupul de