Intră acum și în grupul de
Un accident rutier s-a produs, vineri seara, în municipiul Suceava, între un autoturism și o autosanitară.





Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, la fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (Echipaj de prim-ajutor și Terapia intensivă mobilă), cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
În eveniment au fost implicate patru persoane, dar acestea nu au necesitat transportul la spital.
Ambulanța se deplasa către un caz medical și nu avea pacient în interior. La cazul respectiv, a fost trimis un alt echipaj.
Intră acum și în grupul de