Bucovina Curată salută anunțul lui Gheorghe Șoldan privind groapa de gunoi de pe Mestecăniș: O victorie pentru mediul din Bucovina!


Intră acum și în grupul de

Asociația „Bucovina Curată” a salutat, sâmbătă, anunțul președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, potrivit căruia groapa de gunoi din Pasul Mestecăniș nu va fi pusă în funcțiune, încheind o luptă de 15 ani a comunității locale, ONG-urilor și societății civile din Bucovina. Proiectul, contestat vehement pentru impactul său asupra mediului, sănătății și frumuseții regiunii, a fost oprit datorită eforturilor susținute, în special ale inginerului Aristide Maxim-Samuilă și Asociației Bucovina Curată. Decizia pune capăt unui conflict marcat de acțiuni administrative și juridice controversate, inclusiv cheltuieli de peste 700.000 de lei din bani publici de către fostul președinte Gheorghe Flutur pentru a apăra proiectul în instanță, arată Bucovina Curată care consideră că este o victorie a unității cetățenilor și un semnal pentru autorități privind necesitatea dialogului și protejării mediului.

Vă prezentăm integral comunicatul Asociației „Bucovina Curată”:

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că groapa de gunoi de pe Pasul Mestecăniș nu va mai fi deschisă. Decizia pe care și-a asumat-o vine ca urmare a unei lupte îndelungate purtate de comunitatea locală, ONG-uri și o parte semnificativă a societății civile, care au refuzat să permită amplasarea și deschiderea unei gropi de gunoi ce ar fi afectat profund mediul, sănătatea oamenilor și frumusețea naturală a Bucovinei.

„Cu această decizie sperăm să se oprească și valul de ură revărsată prin acțiuni administrative și instanță de către foști și actuali consilieri și reprezentanți ai administrației județene împotriva comunității locale, împotriva noastră, a cetățenilor. Timp de 15 ani, un simplu om – inginerul Aristide Maxim-Samuilă – a avut curajul să atragă atenția opiniei publice și instanțelor de judecată asupra faptului că amplasarea gropii de gunoi în Pasul Mestecăniș este o crimă împotriva naturii și a sănătății oamenilor, în special a locuitorilor din satul Valea Putnei”, a declarat Daniel Popescu, președintele Asociației Bucovina Curată.

Această decizie marchează un pas important în lupta pentru protejarea mediului în regiune. Punerea în funcțiune a gropii, ar fi dus la amplasarea deșeurilor din întreaga zonă montană într-un loc strategic sensibil. Ar fi reprezentat nu doar un pericol pentru ecosistem și sănătatea umană, ci și o greșeală majoră de planificare administrativă.

„Îi mulțumesc președintelui consiliului județean Suceava că a ascultat vocea comunității. Ne întrebăm câți ani din viață ne-ar fi scutit o simplă decizie politică din partea fostului președinte al administrației județene? Cât stres, câte nopți nedormite și drumuri bătătorite ar fi fost evitate dacă ar fi ascultat vocea comunității locale? Nu cred că pentru toate aceste sacrificii există o compensație. Poate, cine știe, peste ani buni, cineva va ecraniza imbecilitatea unor politicieni și grupări de interese care s-au încăpățânat să distrugă o comunitate locală cu orice preț.”, a declarat Aristide Maxim-Samuilă, vicepreședintele Asociației Bucovina Curată.

Amintim că fostul președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a cheltuit între 2018-2023 aproximativ 150 de mii de euro (peste 700 de mii lei!) din banii publici pentru a angaja o firmă de avocatură condusă de fostul ministru al Justiției, Valeriu Stoica, pentru a apăra în instanță ilegalitățile din proiectul de deschidere a gropii de gunoi. Pe rolul tribunalului Suceava, exista și în momentul de față mai multe acțiuni hărțuire și intimidare a cetățenilor din Valea Putnei, comunitatea ce și-a manifestat cu tărie opoziția față de proiect.

Aristide Maxim Samuila, cel care a condus lupta în instanță, a subliniat: „De peste 15 ani suntem nevoiți să luptăm împotriva unor structuri puternice și corupte, care au încercat să își impună voința asupra unei comunități ce merita să fie ascultată. Decizia de azi reprezintă o victorie pentru toți cei care au crezut în puterea unității și a transparenței.” Amintim că fostul președinte al consiliului județean Suceava Gheorghe Flutur a reclamat cheltuieli de judecată în valoare de aproape 200 mii lei de la o mână de săteni din Valea Putnei, cei care au blocat de-a lungul anilor în instanță deschiderea gropii de gunoi.

„Decizia președintelui consiliului județean și sprijinul larg acordat de societatea civilă demonstrează că, atunci când vocea cetățenilor este auzită, se pot opri proiectele dezastruoase și se poate asigura un viitor mai sigur și mai sănătos pentru mediul înconjurător. Asociația Bucovina Curată își reafirmă angajamentul de a proteja patrimoniul natural și de a susține orice inițiativă ce contribuie la dezvoltarea durabilă a regiunii.” – a declarat Marcel Sasu, vicepreședintele Asociației Bucovina Curată, unul dintre co-fondatorii grupului de inițiativă împotriva construirii gropii de gunoi pe Mestecăniș.

„Trebuie să le mulțumim și tuturor celor care, prin acțiunile lor concrete din ultimii 10-15 ani, au rămas alături de domnul Maxim și comunitatea locală, și au blocat deschiderea gropii până la anunțul acestei decizii – mă refer la jurnaliști, avocați (în special, Casa de avocatura Ionescu și Plopeanu, precum și doamna Oana Tîrnovan), ONG-uri, specialiști și cadre academice și multe alte voci ale societății civile din județul nostru și din țară.” – a încheiat Daniel Popescu.

Nedeschiderea gropii de gunoi din pasul Mestecăniș nu este doar un moment de bucurie pentru locuitorii din Valea Putnei și suceveni, ci reprezintă și un semnal clar către autoritățile locale și centrale: este nevoie de implicarea directă a comunității și de un dialog sincer cu societatea civilă, pentru a construi o Românie modernă, bazată pe interesul național și pe respectul față de mediul înconjurător.


Intră acum și în grupul de