VIDEO-FOTO//Coliziune între două autocisterne la Vadu Moldovei: Un șofer a rămas încarcerat în cabină și a fost extras de pompieri


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier în care două autocisterne neîncărcate s-au ciocnit față-spate a avut loc, luni dimineața,  pe raza localității Vadu Moldovei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, în eveniment au fost implicați doar cei doi conducători auto, iar unul dintre aceștia a rămas încarcerat în cabina vehiculului.

La fața locului s-au deplasat rapid pompierii militari, care au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajului paramedical a fost trimisă și o ambulanță SAJ.

Șoferul rănit a fost extras din cabina capului tractor, fiind găsit conștient și cooperant.

Acesta a primit primele îngrijiri medicale la locul accidentului, iar ulterior a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de poliție, iar traficul în zonă a fost temporar afectat până la finalizarea intervenției.


Intră acum și în grupul de