Intră acum și în grupul de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus clasarea dosarului în care fosta conducere a Spitalului Județean de Urgență Suceava era cercetată pentru abuz în serviciu, zădărnicirea combaterii bolilor și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Dosarul de clasare se referă la acuzațiile aduse fostului manager Vasile Rîmbu, fostului director medical Mircea Macovei, fostului director de îngrijiri Doina Chirap și medicului epidemiolog Cătălina Zorescu.
Deciziile de clasare includ atât cauze inițiate in rem prin ordonanțe ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava și Tribunalul Suceava, cât și extinderi ale urmăririi penale dispuse în 2020. Ancheta, care a atras atenția publicului în contextul gestionării pandemiei la nivelul spitalului sucevean, se încheie astfel fără urmări penale pentru cei vizați.
Decizia de clasare a fost luată pe motivul că faptele investigate nu sunt prevăzute de legea penală. Astfel, acuzațiile inițiale formulate împotriva celor patru au fost retrase, iar dosarul a fost închis.
Ordonanța de clasare include:
„1. Clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297
alin. 1 Cod penal, de către suspecții Rîmbu Vasile și Macovei Mircea Alexandru, întrucât faptele nu
sunt prevăzute de legea penală.
2. Clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor,
prev. de art. 352 alin. 2 și alin. 5 Cod penal, de către suspecții Rîmbu Vasile, Macovei Mircea
Alexandru, Chirap Doina și Zorescu Cătălina, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
3. Clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de
securitate și sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin. 1 Cod penal, de către suspecții Rîmbu Vasile,
Macovei Mircea Alexandru, Chirap Doina și Zorescu Cătălina, întrucât faptele nu sunt prevăzute de
legea penală.
4. Clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297
alin. 1 Cod penal (cu privire la care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem prin ordonanța nr.
1136/P/2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava), întrucât fapta nu este prevăzută de legea
penală.
5. Clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor,
prev. de art. 352 alin. 1, alin. 2 și alin. 5 Cod penal (cu privire la care s-a dispus începerea urmăririi
penale in rem prin ordonanța nr. 1136/P/2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, iar apoi s-
a dispus schimbarea încadrării juridice prin ordonanța nr. 111/P/2020 din data de 26.03.2020 a
Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
6. Clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de neluare a măsurilor legale de
securitate și sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin. 1 Cod penal (cu privire la care s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem prin ordonanța nr. 111/P/2020 din data de 13.04.2020 a Parchetului
de pe lângă Tribunalul Suceava), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
7. Clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297
alin. 1 Cod penal (cu privire la care s-a dispus extinderea urmăririi penale prin ordonanța nr. 111/P/2020
din data de 27.03.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava), întrucât fapta nu este prevăzută
de legea penală”
Reamintim că, în iunie 2020, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunțat începerea urmăririi penale împotriva celor patru suspecți, acuzați de abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă și zădărnicirea combaterii bolilor, în contextul gestionării pandemiei de COVID-19 la Spitalul Județean Suceava.
La acea vreme, fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, declara că spitalul devenise un focar de infecție, iar conducerea instituției a fost acuzată de management defectuos și nerespectarea măsurilor de protecție. Ulterior, ancheta a concluzionat că faptele imputate nu constituie infracțiuni conform legislației penale în vigoare, conducând la clasarea cauzei.
Intră acum și în grupul de