Intră acum și în grupul de
Începând de miercuri, 26 februarie 2025, exercițiul de alarmare publică „Miercurea Alarmelor” va fi reluat la nivel național, inclusiv în județul Suceava. Între orele 10:00 și 11:00, sirenele de alarmă de pe întreg teritoriul județului vor fi activate pentru a testa funcționarea acestora.
Semnalul emis va fi „Alarmă la dezastre”, care simulează iminența producerii unor calamități majore ce pot afecta comunitățile.
Potrivit anunțului ISU Suceava, scopul exercițiului este de a pregăti populația pentru situații de urgență, familiarizând cetățenii cu tipul de urgență anunțat și cu modul corect de comportare.
Deși sunetul sirenelor poate crea disconfort, oficialii îndeamnă cetățenii să își păstreze calmul și să își continue activitățile obișnuite, urmărind doar informările oficiale.
În cazul unei situații reale, informații suplimentare vor fi furnizate prin mesaje RO-ALERT, aplicația DSU, canalele de comunicare ale structurilor pentru situații de urgență, precum și prin posturile de radio și televiziune.
Intră acum și în grupul de