Au furat tahograful masinii de sub nasul agentilor de paza


Intră acum și în grupul de

Administratorul unei societăţi comerciale care are sediul pe raza localităţii Şcheia, judeţul Suceava, s-a lămurit că nu poate avea încredere în agenţii de pază pe care i-a angajat să-i păzească firma, după ce chiar de sub nasul acestora persoane necunoscute au furat tahograful de la tirul unităţii.

Potrivit cercetărilor efectuate de poliţişti, după sesizarea primită din partea administratorului societăţii, autoutilitară “era staționată în partea din spate a curții unităţii, încă din luna septembrie 2011, prezentând avarii majore în urma unui accident rutier în care a fost implicată pe data de 15 septembrie. Administratorul societății a acoperit cabina autoutilitarei cu o prelată, din interiorul acesteia a luat toate obiectele de valoare, dar nu a putut scoate tahograful, deoarece operațiunea trebuia făcută de o persoană atestată de ARR Suceava”.

Joi dimineaţă însă, patronul firmei a văzut că prelata de pe tir a fost parţial îndepărtată, iar în urma verificării a observat că tahograful maşinii, a cărui valoare se ridică la suma de peste 4.000 de lei, dispăruse.

“Pe timp de noapte, la societate există pază angajată de la o societate de profil din Suceava, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşiri infracţiunii de furt calificat, pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, ne-a mai comunicat IPJ Suceava.


Intră acum și în grupul de