Intră acum și în grupul de
În Campusul 2 al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), situat în comuna Moara, a fost marcată, luni, deschiderea șantierului pentru două noi obiective de investiție: Centrul de învățământ în domeniul electric, electro-mecanic și mecanic și Centrul de învățământ în domeniul mecanic.
Aceste construcții, dedicate învățământului dual, fac parte dintr-un amplu proiect de dezvoltare a infrastructurii universitare, cu o valoare totală de peste 125 de milioane de lei, aflat în plină desfășurare.
Proiectul Campusului 2 a debutat în iunie 2023, odată cu începerea construcției unui cămin studențesc ce va oferi 824 de locuri de cazare, completat de un restaurant/cantină studențească, un teren pentru activități sportive, un parc fotovoltaic deja finalizat pe o suprafață de circa 2 hectare, o Casă de Cultură a Studenților și sediile a două facultăți. Noile centre de învățământ inaugurate astăzi vin să consolideze această viziune, pregătind infrastructura necesară pentru programe de studiu duale, adaptate cerințelor pieței muncii.
Centrul de învățământ în domeniul electric, electro-mecanic și mecanic
Acest centru va consta într-un ansamblu de două tronsoane interconectate, amplasate în zona nord-vestică a campusului, lângă drumul județean DJ209. Suprafața construită la sol este de 2.336 mp, iar suprafața totală desfășurată atinge 6.815 mp. Primul tronson, cu regim de înălțime P+4, va găzdui amfiteatre, săli de seminar, laboratoare de instruire practică pentru domeniile electric și mecanic, o bibliotecă tehnică, birouri administrative și spații pentru cercetare. Cel de-al doilea tronson, de tip hală (P+1 parțial), va include ateliere și laboratoare specifice, precum Stație ITP, Tinichigerie, Sudură, Tuning și Diagnosticare auto.
Centrul de învățământ în domeniul mecanic
Situat tot în zona nord-vestică, lângă DJ209C, acest centru va cuprinde trei tronsoane interconectate, cu o suprafață construită la sol de 2.833 mp și o suprafață desfășurată de 6.348 mp. Primul tronson (P+4) va fi dedicat laboratoarelor și sălilor de simulări digitale, incluzând domenii precum termotehnică, autovehicule electrice și hibride, tribologie, mecatronică sau modelare și optimizare. Al doilea tronson (parter) va găzdui laboratoare practice, precum Robotică, Motoare cu ardere internă, Tehnologii de fabricație sau Metrologie 3D avansată, în timp ce al treilea tronson (parter) va fi rezervat spațiilor tehnice.
Sustenabilitate și eficiență energetică
Ambele clădiri respectă standardul NZEB (clădiri cu consum de energie aproape zero), depășind cerințele acestuia cu 20%. Proiectele sunt concepute să fie sustenabile, aderând la principiul „Do No Significant Harm” (DNSH), care vizează protejarea mediului prin obiective precum atenuarea schimbărilor climatice, tranziția către o economie circulară și refacerea biodiversității.
O investiție strategică pentru învățământul dual
Dezvoltarea Campusului 2 reflectă angajamentul USV de a crea un campus profesional integrat, care să deservească atât învățământul dual preuniversitar, cât și pe cel universitar tehnologic, în domeniile electric și mecanic. Investițiile completează infrastructura existentă a Facultății de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică (FIMAR) și a Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor (FIESC), oferind studenților și cercetătorilor condiții optime pentru pregătire și inovare.
Intră acum și în grupul de