Intră acum și în grupul de

Garda Forestieră Suceava a efectuat un control de specialitate în localitatea Mălini, după ce analiza avizelor de însoțire a materialului lemnos, asistată de Inteligența Artificială Gemini, a scos la iveală posibile nereguli.
Potrivit șefului Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel, conform legislației, transportatorii de lemn sunt obligați să atașeze fotografii reale ale încărcăturii la avizele de însoțire. În acest caz, s-a constatat că un operator economic din Mălini a atașat unor avize fotografii realizate după alte fotografii, ridicând suspiciuni privind legalitatea transportului.
Ca urmare, s-a efectuat un control la cele două depozite ale operatorului, în prezența poliției. În urma verificărilor, s-a descoperit un surplus de 12 mc de lemn rotund rășinoase și 44,5 mc de resturi de lemn față de stocul scriptic. Aceste constatări au confirmat suspiciunile conform cărora operatorul ar fi vândut documente de proveniență a lemnului fără a livra efectiv marfa.
Verificările s-au extins și la destinatarii lemnului, firme din Mălini și Cornu Luncii, unde s-a găsit un surplus de 53 mc de lemn rotund rășinoase pentru celuloză. Întreaga cantitate a fost confiscată și predată în custodia Ocolului Silvic Mălini. Deoarece diferențele descoperite depășeau 20% din stocul scriptic și 10 mc, situația a fost încadrată ca infracțiune conform noului Cod Silvic, iar poliția a deschis un dosar penal.
Pentru cele două avize cu fotografii false, operatorul economic a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos aferent, în valoare de 20.300 lei, a fost confiscat valoric.
Garda Forestieră Suceava reamintește că noul Cod Silvic prevede sancțiuni severe pentru deținerea ilegală de material lemnos și că sistemul SUMAL 2.0 permite verificări complexe pentru depistarea și sancționarea oricăror ilegalități legate de transportul și depozitarea lemnului.
Intră acum și în grupul de