Proiect european de 8,7 milioane de euro pentru punerea în valoare a Curții Domnești și a zonei adiacente


Intră acum și în grupul de

Directorul general al Direcției Proiecte Europene din Primăria Suceava, Dan Dura, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, depunerea unui proiect ambițios menit să pună în valoare zona centrală a orașului, cu accent pe Curtea Domnească.

Proiectul, în valoare de 8,7 milioane de euro, urmează să fie finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) și vizează promovarea patrimoniului medieval al Sucevei, integrând totodată modernizarea parcului adiacent pentru activități publice.

Dan Dura a precizat că proiectul inițial a fost reevaluat și adaptat pentru a evidenția atât ruinele Curții Domnești – un simbol istoric al vechiului oraș – cât și partea de parc din apropiere care va fi transformat într-o zonă atractivă și funcțională.

„Noua viziune este de a promova partea medievală, inclusiv ruinele Curții Domnești, dar și de a moderniza parcul pentru a pune în valoare vechiul oraș”, a declarat Dura.

Pentru a susține această inițiativă, municipalitatea a finanțat deja realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, urmând ca finanțarea europeană să fie obținută până la data de 30 iunie 2025. Documentația necesară a fost depusă la Institutul Național al Patrimoniului, în vederea obținerii avizului Ministerului Culturii, un pas esențial pentru accesarea fondurilor.

Curtea Domnească, un monument istoric de importanță majoră, a fost neglijată ani la rând, rămânând în paragină sub vechea conducere a Primăriei Suceava.


Intră acum și în grupul de