Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava s-a întâlnit, miercuri, în Sala Unirii, cu reprezentanții elevilor din județ, în cadrul Adunării Generale a Consiliului Județean al Elevilor (CJE).
Întâlnirea a prilejuit un dialog deschis, în care tinerii au adus în discuție probleme stringente cu care se confruntă: transportul public deficitar, lipsa sălilor de sport în unele școli, siguranța în unitățile de învățământ și creșterea alarmantă a consumului de droguri în rândul adolescenților.




„Mă bucur că am avut această discuție cu tineri care vor să se implice și să aducă schimbări reale în școlile și comunitățile lor. Le-am spus clar: nu promisiunile schimbă lucrurile, ci faptele. Consiliul Județean al Elevilor trebuie să fie o voce puternică, să vină cu propuneri concrete și să pună presiune pe cei care iau decizii, fie că vorbim de directori, primari sau consilieri județeni”, a declarat președintele CJ Suceava.
Acesta i-a încurajat pe elevi să fie proactivi și să solicite ceea ce li se cuvine, subliniind importanța implicării lor în luarea deciziilor care îi afectează direct.
De asemenea, a atras atenția reprezentanților ONG-urilor prezente asupra oportunității de a accesa finanțări nerambursabile prin Legea 350/2005, oferite de Consiliul Județean pentru proiecte nonprofit care aduc valoare comunității.
Președintele CJ Suceava a reiterat angajamentul său de a dezvolta județul, astfel încât tinerii să-și poată construi un viitor acasă, fără a fi nevoiți să plece în alte județe sau în străinătate. „Orice inițiativă care aduce beneficii comunității merită sprijin. Rolul meu și al colegilor mei este să facem tot ce ține de noi pentru asta”, a adăugat el.
În încheiere, președintele Șoldan i-a urat succes lui Ștefan Ioniță, liderul CJE Suceava, și l-a asigurat de sprijinul său constant pentru inițiativele care vizează îmbunătățirea vieții elevilor și tinerilor din județ.
Intră acum și în grupul de