Intră acum și în grupul de
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava și cei din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, împreună cu procurorii DIICOT, au destructurat o rețea infracțională specializată în contrabandă cu țigarete. Patru persoane, cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani, sunt cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă.
Potrivit Poliției Române, în luna ianuarie 2025, suspecții ar fi format acest grup infracțional în județul Suceava, cu scopul de a obține beneficii materiale din comercializarea țigaretelor de proveniență extracomunitară, introduse ilegal în România.
Un bărbat de 39 de ani ar fi avut rolul de a prelua țigaretele introduse ilegal în țară, transportându-le în diverse locații pentru depozitare temporară. Acesta ar fi fost sprijinit de un alt membru al grupului, în vârstă de 35 de ani, care ar fi pus la dispoziția rețelei un imobil situat în orașul Siret pentru depozitarea mărfii și ar fi oferit suport logistic în timpul transporturilor și vânzării produselor de contrabandă.
În seara de 7 martie 2025, suspecții au fost prinși în flagrant delict în timp ce realizau un transfer de 60.000 de țigarete de contrabandă, echivalentul a 3.000 de pachete fără banderole fiscale, inscripționate „duty free”.







Ulterior, au fost efectuate 15 percheziții domiciliare în județul Suceava, în urma cărora au fost descoperite și confiscate peste 150.000 de țigarete de proveniență extracomunitară, 195 de sticle de alcool, cinci autovehicule, opt trotinete, 54 de biciclete, nouă motoscutere și sume de bani în lei, euro și grivne, alături de alte probe relevante pentru anchetă.
În data de 8 martie 2025, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reținerea celor patru suspecți, iar ulterior Tribunalul Suceava a decis arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.
Intră acum și în grupul de