Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat progrese semnificative în două proiecte majore de infrastructură rutieră din județ: Drumul expres Suceava – Botoșani și drumul de legătură Burdujeni – Aeroport. Aceste inițiative, menite să fluidizeze traficul și să conecteze mai eficient regiunea, sunt finanțate prin Programul de Transport 2021-2027 și surse de la bugetul județean.

Șoldan a declarat că traseul final al Drumului expres Suceava – Botoșani, lung de 19,86 km, a fost avizat, iar studiile de teren sunt în plină desfășurare.
Proiectat cu patru benzi de circulație și o viteză maximă de 120 km/h, drumul va include trei noduri rutiere esențiale, respectiv nodul rutier Salcea, care va asigura legătura cu Autostrada Moldovei A7, nodul rutier Huțani, pentru acces facil către DJ 291 Huțani – Bucecea – Leorda și nodul rutier DN29, care va conecta drumul expres cu viitoarea variantă de ocolire a municipiului Botoșani.
Infrastructura va cuprinde și 15 poduri și pasaje, proiectul fiind cofinanțat prin Programul de Transport 2021-2027.
„Acest drum expres va scurta semnificativ timpul de deplasare între Suceava și Botoșani, contribuind la dezvoltarea economică a ambelor județe”, a declarat Gheorghe Șoldan.
El a subliniat că acest drum este important și pentru dezvoltarea Aeroportului Suceava care va deveni unul de importanță regională.
Un alt proiect important anunțat de președintele CJ Suceava este drumul de legătură dintre cartierul Burdujeni și Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis, iar amplasamentul a fost predat constructorului. Cu o lungime de 4,78 km, drumul va decongestiona traficul din zonă și va facilita accesul către Autostrada A7.
Valoarea proiectului se ridică la 23,77 milioane de lei, iar termenul de finalizare este stabilit pentru martie 2027.
Intră acum și în grupul de