Simularea Evaluării Naționale 2025 începe luni cu 6919 elevi înscriși în județul Suceava


Intră acum și în grupul de

În județul Suceava, simularea probelor scrise ale Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a va avea loc pe 17 martie 2025, la Limba și literatura română, și pe 18 martie 2025, la Matematică. Un număr de 6919 elevi sunt înscriși pentru a susține aceste probe, organizate în 161 de centre de examen, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Suceava.

Pentru anul școlar 2024-2025, simularea Evaluării Naționale va fi digitalizată. Lucrările elevilor vor fi scanate de profesorii asistenți imediat după predare, în prezența candidaților, și încărcate într-o platformă specială. Evaluarea digitalizată va fi gestionată de un Centru zonal constituit la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava.

Pentru a asigura condiții egale, au fost aprobate 45 de solicitări pentru desfășurarea examenului în condiții speciale. Toți cei 45 de elevi vor beneficia de prelungirea timpului de lucru cu maximum 2 ore, iar alte măsuri includ: un elev va susține probele cu interpret mimico-gestual, 17 vor fi examinați în săli separate, 3 vor fi monitorizați cu dispozitive medicale (glucometru, pompă de insulină), 9 vor folosi materiale compensatorii, 4 vor avea un însoțitor, 6 vor primi subiectele prin dictare, 2 vor dicta lucrările asistenților, iar 3 vor beneficia de subiecte cu caractere mărite.

Accesul în centrele de examen este permis între orele 08:00 și 08:30, elevii fiind obligați să prezinte un act de identitate valid și să utilizeze doar instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră, respectiv creion negru pentru scheme. Probele încep la ora 09:00 și durează 120 de minute, fiind monitorizate audio-video. Materialele ajutătoare, telefoanele mobile și obiectele personale (ghiozdane, poșete) sunt interzise în sălile de examen, acestea urmând a fi depozitate în spații special amenajate.

Rezultatele vor fi comunicate elevilor pe 31 martie 2025 și vor fi analizate în școli prin discuții cu elevii, părinții și profesorii, fără a fi trecute în catalog, cu excepția cazurilor în care elevul sau părintele solicită acest lucru în scris.


Intră acum și în grupul de