Intră acum și în grupul de
Vineri, 14 martie 2025, între orele 17:00 și 01:00, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava au organizat o acțiune de amploare în zona Rădăuți – Vicovu de Sus, menită să prevină și să combată accidentele rutiere. Sub coordonarea Serviciului Rutier, au fost mobilizate efective suplimentare, atât în mediul urban, cât și rural, utilizând toate aparatele etilotest, etilometru, drugtest și radarele din dotare, inclusiv cele montate pe autospeciale și tip laser.






În doar opt ore, polițiștii au verificat 590 de autovehicule, efectuând 288 de testări pentru consumul de alcool și 25 pentru detectarea substanțelor interzise. Rezultatele acțiunii au evidențiat numeroase abateri: au fost aplicate 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 113.070 lei, dintre care 105 pentru depășirea vitezei legale. De asemenea, au fost suspendate 13 permise de conducere și retrase 12 certificate de înmatriculare.
Polițiștii au anunțat că astfel de acțiuni vor continua pe segmentele de drum cu risc rutier ridicat, cu scopul de a spori siguranța în trafic.
Poliția atrage atenția asupra Legii nr. 213/2023, care înăsprește pedepsele pentru șoferii care conduc fără drept, sub influența alcoolului (peste 0,80 g/l în sânge) sau a substanțelor psihoactive și provoacă accidente soldate cu decese. În astfel de cazuri, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu mai este posibilă, șoferii riscând închisoarea cu executare.
Recomandările polițiștilor: Nu conduceți dacă ați consumat alcool sau substanțe interzise! Acestea scad viteza de reacție, afectează precizia mișcărilor și reduc acuitatea vizuală și auditivă, crescând riscul de accidente. Conducerea sub influență este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar permisul este reținut pe durata cercetărilor. „Comportamentul dumneavoastră influențează direct siguranța tuturor participanților la trafic,” subliniază polițiștii, îndemnând la responsabilitate pe drumurile publice.
Intră acum și în grupul de